Comisia Europeană propune un plan pe doi ani pentru reducerea decalajului salarial între femei şi bărbaţi în UE

Comisia Europeană a propus luni un plan de acţiune pe doi ani vizând reducerea decalajului salarial între femei şi bărbaţi, după ce a constatat progrese insuficiente în ultimii cinci ani, potrivit Agerpres.

Planul include opt recomandări către statele UE pentru a asigura tratament egal faţă de femei la locurile de muncă.

Printre propuneri se află introducerea de sancţiuni pentru companiile care nu oferă salarii egale, precum şi monitorizarea diferitelor politici ale celor mai mari companii din Europa.

Comisia intenţionează ca măsurile, care trebuie aprobate de Parlamentul European şi de statele membre, să intre în vigoare până la sfârşitul lui 2019, când mandatul actualului executiv comunitar se va încheia.

'Nu am văzut mari progrese în ultimii 10 ani', a declarat comisarul european pentru egalitatea de gen, Vera Jourova, într-o conferinţă de presă. 'Nu am redus în mod semnificativ acest decalaj în pofida multor eforturi', a subliniat ea.

Potrivit CE, în Uniunea Europeană femeile câştigă în medie cu 16,3% mai puţin pe oră decât omologii lor bărbaţi, iar acest decalaj nu s-a redus în ultimii cinci ani.

În acelaşi timp însă, un sondaj Eurobarometru arată că 90% dintre europeni consideră inacceptabil că femeile sunt plătite mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă.

Comisia Europeană organizează luni şi marţi o masă rotundă anuală cu decidenţi europeni pe tema drepturilor femeilor.

'Situaţia regresează în multe părţi din lume. Prea mulţi oameni consideră că avem o societate egală, că am atins deja acest obiectiv. Pur şi simplu nu este adevărat', a afirmat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, în discursul de deschidere.

În 2012, Comisia a propus ca, în termen de şapte ani, cel puţin 40% din funcţiile neexecutive din companii să fie ocupate de femei. Propunerea nu a fost însă adoptată, în absenţa unei majorităţi de state, Marea Britanie şi Germania opunându-se cotelor de gen.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a stabilit în 2014 ţinta de 40% de reprezentare a femeilor în funcţiile de senior şi middle managament din cadrul Comisiei până în 2019. În luna martie, executivul comunitar a raportat că acest procent a crescut până la aproape 35%, faţă de 29% în 2013.