Comisia Europeană a realiyat o foaie de parcurs pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare, în care printre recomandări se menţionează înlocuirea stării de urgenţă cu intervenţii precis direcţionate care să asigure transparenţa şi responsabilitatea democratică. Tototdată, forul comunitar consideră că restricţiile impuse în statele UE pentru stoparea răspândirii noului coronavirus sunt necesare, dar ele vin cu un preţ economic enorm şi nu pot dura la infinit, însă înaintea ridicării lor este nevoie să fie îndeplinite criteriile epidemiologice, să se asigure o capacitate suficientă a sistemului sanitar pentru a trata bolnavii şi o testare extinsă a populaţiei.
Deşi blocul comunitar este încă în faza critică a menţinerii sub control a pandemiei, măsurile extraordinare pe care statele membre şi UE au fost nevoite să le ia dau rezultate. Datorită lor a fost încetinită răspândirea virusului şi s-au salvat mii de vieţi omeneşti. Numai că aceste măsuri, precum şi incertitudinea pe care o aduc, au costuri uriaşe pentru populaţie, societate şi economie şi nu pot dura la infinit, constată executivul comunitar, potrivit unui comunicat difuzat miercuri, transmite Agerpres.
”Prioritatea noastră numărul unu o constituie salvarea de vieţi omeneşti şi protejarea europenilor împotriva coronavirusului. În acelaşi timp, a sosit momentul să ne îndreptăm privirea către viitor şi să ne concentrăm asupra protejării mijloacelor de subzistenţă. Deşi situaţia diferă încă foarte mult de la un stat membru la altul, toţi europenii se întreabă, pe bună dreptate, când şi în ce ordine vor putea fi ridicate măsurile de izolare. Pentru o planificare responsabilă pe teren, care să asigure echilibrul adecvat între protecţia sănătăţii publice şi funcţionarea societăţilor noastre, avem nevoie de o bază solidă”, a motivat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, elaborarea acestui set de recomandări pentru statele membre.
La rândul ei comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a apreciat că „pentru revenirea la normal după măsurile de izolare impuse de pandemie va fi necesară o abordare europeană atent coordonată între statele membre, bazată pe date ştiinţifice şi solidară”, transmite Agerpres.
”Este esenţial ca sistemele noastre de sănătate să aibă capacitatea de a răspunde creşterii numărului de cazuri noi şi să aibă la dispoziţie medicamentele şi echipamentele esenţiale, precum şi capacităţi de testare şi depistare la scară largă. Suntem conştienţi că drumul va fi lung, că nu vom putea să înaintăm decât treptat şi că urmările acestei crize sanitare fără precedent vor fi de lungă durată. Până la găsirea unor tratamente eficace şi a unui vaccin, va trebui să învăţăm să trăim cu acest virus. Dar Europa se va repune pe picioare, solidară şi unită. Acesta este singurul mod”, a explicat Stella Kyriakides.
Principii-cheie, aplicate pe baza unui calendar
Recunoscând specificul fiecărei ţări, foaia de parcurs europeană privind relaxare măsurilor de izolare stabileşte trei principii-cheie care să fie aplicate pe baza unui calendar. Astfel, se recomandă astfel îndeplinirea unor criterii epidemiologice care să evidenţieze diminuarea semnificativă şi stabilizarea răspândirii bolii pe o perioadă îndelungată, existenţa unor capacităţi suficiente în cadrul sistemului de sănătate (ţinând seama, de exemplu, de rata de ocupare a secţiilor de terapie intensivă şi de disponibilitatea cadrelor sanitare şi a materialului medical) şi a unei capacităţi adecvată de monitorizare, inclusiv capacitatea de testare la scară largă pentru a detecta şi a izola rapid persoanele infectate, precum şi capacitatea de localizare şi de urmărire.
„Avem nevoie de o abordare europeană. Deşi calendarul şi modalităţile de ridicare a măsurilor de izolare diferă de la un stat membru la altul, avem nevoie de un cadru comun care să fie bazat pe studii ştiinţifice axate pe sănătatea publică, cu recunoaşterea faptului că încetarea măsurilor restrictive presupune asigurarea unui echilibru între beneficiile pentru sănătatea publică şi impactul social şi economic, de coordonarea dintre statele membre şi de respect şi solidaritate”, consideră Comisia Europeană.
Cerinţa minimă este ca, înainte de a ridica măsurile de izolare, fiecare stat membru să notifice în timp util acest lucru celorlalte state membre şi Comisiei şi să ţină seama de punctele de vedere ale acestora, mai solicită executivul comunitar.
De asemenea, Comisia Europeană estimează că pentru ieşirea treptată din izolare sunt necesare măsuri de însoţire, respectiv colectarea de date armonizate şi dezvoltarea unui sistem solid de raportare şi de depistare a contacţilor, extinderea capacităţii de testare şi armonizarea metodologiilor de testare, sporirea capacităţii şi rezilienţei sistemelor naţionale de sănătate (în special pentru a răspunde creşterii prevăzute a numărului de infecţii care va avea loc odată ce vor fi ridicate măsurile restrictive), consolidarea în continuare a capacităţilor în materie de echipamente medicale şi echipamente individuale de protecţie, dezvoltarea de tratamente şi medicamente sigure şi eficace, precum şi dezvoltarea şi introducerea accelerată a unui vaccin pentru a pune capăt răspândirii coronavirusului.
Măsurile de izolare, retrase în etape
Comisia anunţă totodată că – în consultare cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor – a adoptat miercuri o serie de orientări privind diferitele teste de depistare a coronavirusului şi performanţele acestora. În planificarea măsurilor de izolare este indicat să se acţioneze pas cu pas astfel încât măsurile să fie retrase în mai multe etape, lăsându-se suficient timp între acestea pentru a evalua impactul măsurilor, subliniază Comisia Europeană.
De asemenea, conform recomandărilor acesteia măsurile generale ar trebui să fie înlocuite treptat cu măsuri specifice. De exemplu, protejarea grupurilor celor mai vulnerabile pe o perioadă mai îndelungată;facilitarea reluării treptate a activităţilor economice necesare; intensificarea curăţării şi dezinfectării periodice a terminalelor de transport, a magazinelor şi a locurilor de muncă; înlocuirea regimurilor de stare generală de urgenţă cu intervenţii precis direcţionate din partea guvernelor, astfel încât să se asigure transparenţa şi responsabilitatea democratică.
Cât despre controalele la frontierele interne, în opinia executivului comunitar acestea ar trebui să fie eliminate în mod coordonat, iar redeschiderea frontierelor externe ar trebui să aibă loc în a doua etapă, în funcţie de răspândirea virusului în afara UE.
Evitarea unui aflux mare de angajaţi reîntorşi simultan la locurile de muncă
Adunările de persoane ar trebui autorizate în mod progresiv şi reluarea activităţii economice ar trebui să aibă loc în mod treptat: se pot aplica mai multe modele, cum ar fi telemunca în cazul profesiilor care se pretează la aceasta, importanţa economică, organizarea muncii în schimburi etc. Este indicat să se evite situaţia în care întreaga populaţie ar reveni la locul de muncă în acelaşi timp.
Comisia Europeană mai recomandă ca eforturile de prevenire a răspândirii virusului să fie continuate prin campanii de sensibilizare care să încurajeze populaţia să menţină practicile solide de igienă şi distanţarea socială.
În timp ce măsurile de izolare sunt ridicate treptat, este necesar să se planifice strategic redresarea, să se revitalizeze economia şi să se revină la o creştere durabilă. Este vorba inclusiv despre facilitarea dublei tranziţii către o societate digitală şi totodată mai verde şi valorificarea învăţămintelor desprinse din criza actuală pentru asigurarea pregătirii şi a rezilienţei UE, concluzionează Comisia Europeană, anunţând totodată că va elabora un plan de redresare bazat pe o propunere revizuită privind următorul buget pe termen lung al UE şi pe programul de lucru actualizat al Comisiei pentru 2020.