Comisia Europeană a propus miercuri amânarea cu şase luni a datei-limită pentru o iniţiativă cetăţenească europeană lansată de Consiliul Naţional Secuiesc prin care se solicită Uniunii Europene protecţie pentru regiunile etnice, a anunţat ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, pe pagina sa de Facebook.
Măsura trebuie aprobată de Parlamentul şi Consiliul European.
Cel puţin un milion de semnături
Conform reprezentantei guvernului de la Budapesta, petiţia a strâns deja un milion de semnături, însă epidemia de coronavirus a împiedicat procedura de colectare în alte state membre.
”Alături de organizatori, m-am adresat şi eu Comisiei şi am cerut o prelungire (…) Propunerea Comisiei permite şi altor cetăţeni europeni să susţină iniţiativa”, a afirmat Varga.
Europarlamentarul UDMR Lorant Vincze a declarat agenţiei de presă de stat de la Budapesta că aprobarea CE este ”uşor tardivă”, dar ”corectă”.
Vincze, care este şi raportor al PE pentru iniţiativele civile, a promis că va acţiona la Bruxelles pentru aprobarea propunerii CE cât mai curând posibil, apreciind că iniţiativa Consiliului Secuiesc va ”promova democraţia participativă şi interesele cetăţenilor europeni”.
E nevoie de semnături din 7 state UE
Iniţiativa cetăţenească europeană (ICE) a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012, constituind un mijloc prin care cetăţenii europeni pot influenţa mai mult agenda europeană.
Ea este instrumentul prin care cel puţin un milion de cetăţeni din întreaga Europă îşi pot uni eforturile cu privire la o chestiune care este importantă pentru ei şi pot solicita Comisiei Europene să ia măsuri în acest sens.
Petiţia lansată de Consiliul Naţional Secuiesc a fost lansată la 7 mai anul trecut şi, pentru a avea succes, trebuia ca până la 7 mai a.c. să fie strânse cel puţin un milion de semnături de susţinere din şapte state membre ale UE.
Ea are drept scop să convingă Comisia Europeană să elaboreze o politică de coeziune care acordă o atenţie specială regiunilor cu caracteristici naţionale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice care sunt diferite de ale celor din regiunile înconjurătoare.