Comisia Europeană vrea ca facturile de energie să fie mai puțin influențate de fluctuațiile prețurilor combustibililor fosili

Comisia Europeană

Sursa: Dreamstime

Comisia Europeană vrea reformarea pieței de energie a blocului comunitar. Executivul va încerca să facă facturile de energie ale consumatorilor mai puțin legate de fluctuațiile pe termen scurt ale prețurilor combustibililor fosili.

Analiştii spun că prin reformarea pieței de electricitate Executivul comunitar vrea să evite repetarea situației de anul trecut, când reducerea aprovizionării cu gaze rusești a dus la un nivel record al prețurilor la electricitate în Europa, majorând facturile consumatorilor și forțând închiderea unor industrii.

Într-o consultare publică lansată luni, Comisia Europeană a prezentat numeroase opțiuni de revizuire a modului de producere a electricității, ca parte a reformei care va fi propusă în martie.

„Trebuie să proiectăm o piață a electricității viabilă în viitor, care să permită livrarea beneficiilor unei energii curate tuturor”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, conform Reuters.

Ce vizează propunerile avute în vedere

Propunerile vizează extinderea folosirii în Europa a contractelor pe termen lung care furnizează centralelor electrice un preț fix pentru electricitatea lor – „contracte pentru diferență” (CfD) și „contracte de achiziție de energie electrică” (PPA). Extinderea acestor tipuri de contracte ar crea o zonă tampon între consumatori și preturile volatile în tranzacțiile pe termen scurt de pe piețele energiei, și ar avea ca rezultat un nivel mai stabil al facturilor de energie pentru gospodării şi companii, consideră Comisia Europeană.

La acest rezultat s-ar putea ajunge prin mai multe licitații publice pentru energie regenerabilă, care include PPA, sau garanții de la stat pentru credite, în vederea sprijinirii firmelor care semnează pentru contractele de achiziție de energie electrică.

Comisia Europeană indică schimbările radicale care ar putea fi contraproductive

Schimbări mai radicale, cum ar fi solicitarea ca toate noile centrale electrice care primesc sprijin de la stat să semneze „contracte pentru diferență”, ar fi de asemenea o posibilitate. O altă opțiunea vizează posibilitatea ca guvernele naționale să impună CfD la anumite centrale electrice, deși s-ar putea înregistra unele riscuri, avertizează Executivul comunitar.

„O astfel de modificare ar reprezenta un risc la adresa investițiilor necesare în acest tip de generare a electricității, ar putea majora costurile investiției, deci ar putea fi contraproductivă”, consideră Comisia Europeană.

Trebuie subliniat, pe de altă parte, că expansiunea industriei combustibililor fosili a fost aspru criticată de șeful ONU, Antonio Guterres, în cadrul Forumul Economic Mondial de la Davos. El a subliniat că aceasta este incompatibilă cu supraviețuirea umană. Secretarul general al ONU i-a acuzat pe producătorii de combustibili fosili și pe susținătorii lor financiari că „se grăbesc să extindă producția, știind foarte bine că modelul lor de afaceri este incompatibil cu supraviețuirea umană”.