Comisia Europeană vrea carantină obligatorie pentru stoparea noilor variante de COVID

Sursa: Dreamstime

Noile variante ale coronavirusului, provenite din zone precum Brazilia sau Africa de Sud, produc îngrijorare maximă la nivelul liderilor europeni. Comisia Europeană aduce aminte statelor membre că ar trebui să fie mult mai stricte în privinţa celor care se întorc din zonele unde noile variante de SARS-CoV-2 fac ravagii.

Comisia Europeană reaminteşte statelor membre UE o recomandare foarte importantă privind circulaţia persoanelor care vin din anumite zone ale globului, în contextul pandemiei de COVID-19.

Carantină obligatorie pentru persoanele care vin din aceste zone de pe glob

Mai exact, încă din luna ianuarie, Comisia recomandă limitarea doar la “călătoriile esenţiale” a fluxului de persoane care vin din Brazilia şi alte regiuni afectate de noile variante de SARS-CoV-2, cum ar fi cea sud-africană, notează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Adalbert Jahnz, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a indicat marţi că persoanele care sosesc din aceste zone “trebuie să fie supuse unor măsuri mult mai severe ca înainte, atunci când vin din regiuni unde sunt variante” ale noului coronavirus, indicând că se referă la carantină obligatorie.

Purtătorul de cuvânt fusese întrebat de jurnalişti despre pericolul pe care noile variante de SARS-CoV-2 îl pot reprezenta pentru Uniunea Europeană. Varianta braziliană, spre exemplu, pare să genereze un număr tot mai mare de cazuri de COVID-19 pe continentul american şi au fost de asemenea descoperite cazuri şi în Europa.

Consiliul Uniunii Europene, ce reuneşte statele membre, a adoptat în februarie o “recomandare” pentru aplicarea unei scheme de restricţii în cazul persoanelor sosite din state terţe, în funcţie de situaţia epidemiologică a acestora.

Printre alte măsuri, au fost recomandate restricţii pentru sosirile din zone care au înregistrat o rată mai mare de 25 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Proiect pilot pentru paşaportul european de vaccinare în luna iunie

În altă ordine de idei, comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc să intre vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Comisarul european a făcut această declaraţie în faţa Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European. Acesta din urmă şi statele membre ale UE (Consiliul UE) încă îşi elaborează poziţiile de negociere asupra certificatului european de vaccinare, cu obiectivul ca la sfârşitul lunii mai să definitiveze regulamentul necesar, pe care Parlamentul European să-l poată aproba în sesiunea plenară din 7-10 iunie.

Acest “certificat verde” digital va permite o mai bună mobilitate între statele UE în contextul pandemiei COVID-19, posesorii documentului (în format fizic sau digital) putând să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.

Sursa foto: Dreamstime