Comisia Europeană vrea carduri standardizate pentru persoanele cu dizabilități

comisia europeana

SURSA FOTO: Dreamstime

Comisia Europeană a propus implementarea unui card standardizat pentru persoanele cu dizabilități, valabil în toate statele membre din UE. A fost propusă astfel extinderea Cardului European de Dizabilitate, ce ar permite deținătorilor săi să certifice handicapul lor și în străinătate.

Comisia Europeană vrea un card standardizat pentru persoanele cu dizabilități

Comisia Europeană a propus implementarea unui card standardizat pentru persoanele cu dizabilități, valabil în toate statele membre din UE. A fost propusă astfel extinderea Cardului European de Dizabilitate, ce ar permite deținătorilor săi să certifice handicapul lor și în străinătate. Prin recunoașterea dizabilității în întreaga UE, circulația persoanelor cu dizabilități ar fi încurajată.

Propunerea Comisiei Europene a sosit la mai bine de 13 ani de la prima solicitare a Forumului European pentru Persoanele cu Handicap pe această temă. Acum, ea trebuie discutată de Consiliul European și Parlamentul European, înainte de a intra în vigoare. Cetățenii europeni cu dizabilități, însă, vor trebui să aștepte cel puțin doi ani înainte de a putea obține acest card.

În prezent, cardul standardizat pentru persoanele cu dizabilități este disponibil în doar opt state. El garantează persoanelor cu dizabilități acces egal la toate tratamentele, asistență, intrări gratuite și prioritare la muzee sau parcări preferențiale.

„Uneori, poți avea o dizabilitate pe care nimeni nu o observă la prima vedere. De exemplu, în Italia am cerut asistență într-un muzeu și, cu mult timp în urmă, nu îmi fusese acordată, pentru că nu puteam să-mi dovedesc handicapul. Pe atunci nu foloseam scaunul cu rotile, mergeam cu bastonul. Din fericire, persoana din fața mea a fost dispusă să-mi procure un scooter electric, ca să pot vizita muzeul”, a declarat Pierre Gyselinck, unul dintre primii oameni care dețin cardul european pentru persoane cu handicap, ce îi permite să-și certifice handicapul în Europa, pentru Euronews Italia.

„Când trecem granițele, dizabilitatea noastră nu dispare. Cardul de handicap și permisul de parcare sunt dovada statutului nostru. Prin urmare, un cetățean belgian în Germania nu va avea nevoie să dovedească faptul că este o persoană cu handicap. Cardul va fi dovada”, a spus, la rândul său, Yannis Vardakastani, președintele Forumului European pentru Dizabilități.

Ce face UE pentru persoanele cu dizabilități?

UE caută să-i protejeze pe cetățenii europeni împotriva discriminării, înscriindu-le drepturile în tratate și în legislația împotriva discriminării.

Una din legile importante pe care le-a adoptat este cea care protejează drepturile tuturor persoanelor: Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale. Ea prevede că persoanele cu dizabilități au dreptul de a duce o viață independentă, de a avea un loc de muncă și de a face parte din comunitate. Ea stabilește că este ilegal să tratezi nedrept oamenii doar pentru că suferă de un handicap.

Pe lângă textele juridice, UE dezvoltă și alte tipuri de instrumente. De exemplu, UE a creat cardul european pentru dizabilitate, care asigură accesul egal la prestații în cultură, activități recreative, sport și transport.

UE organizează campanii de sensibilizare, cum ar fi „Ziua europeană anuală a persoanelor cu handicap”, conferințele și „Premiul Access City pentru orașe care au depus eforturi deosebite pentru a deveni mai accesibile persoanelor cu handicap.

Un alt exemplu de bună practică este Strategia Erasmus+ pentru diversitate și incluziune în domeniul tineretului, prin care se caută să se amelioreze calitatea vieții tinerilor dezavantajați și să se asigure că programul Erasmus+ integrează diversitatea în toate acțiunile destinate tinerilor, scrie pe site-ul oficial al UE.