Comisia Europeană vrea să limiteze salariile managerilor din toate companiile cotate la bursă în Uniunea Europeană, a declarat comisarul pentru piaţă internă Michel Barnier, într-un interviu apărut duminică în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), relatează AFP şi AP.
"Pentru toate companiile cotate la bursă în Uniunea Europeană, acţionarii trebuie să decidă nivelul salariilor, inclusiv al paraşutelor de aur’, iar remuneraţiile ar trebui să fie mai transparente", a declarat Barnier publicaţiei germane. Pentru o mai bună transparenţă, ar putea exista un raport anual care să le permită investitorilor şi opiniei publice să compare salariile de top din diferite companii.
"Este vorba de a reveni la o economie socială de piaţă", a explicat el. ‘Companiile nu trebuie să fie magazine de auto-servire pentru manageri (…) De aceea trebuie să dăm înapoi puterea acţionarilor din societăţi’, a adăugat comisarul european pentru piaţă internă.
Comisia Europeană a fost încurajată de un referendum din Elveţia de la începutul lunii martie în urma căruia s-a adoptat o iniţiativă de limitare a câştigurilor ‘abuzive’ ale managerilor companiilor elveţiene cotate la bursă şi de interzicere a ‘paraşutelor de aur’, acele indemnizaţii de plecare ale şefilor, care s-au aflat deseori în centrul atenţiei, indiferent că a fost vorba de Elveţia, UE sau SUA.
Bruxellesul intenţionează să prezinte un pachet de măsuri similare până la sfârşitul anului. Statele europene au amânat totuşi la începutul lunii martie o propunere legislativă care urmăreşte plafonarea bonusurilor bancherilor, în contextul refuzului Marii Britanii de a accepta această iniţiativă în forma actuală.
Michel Barnier s-a arătat însă încrezător în privinţa şanselor unui compromis cu Londra. ‘Vom vedea dacă anumite detalii mai trebuie îmbunătăţite în ochii britanicilor’, a spus el. În acelaşi timp, ‘trebuie să rămânem ataşaţi părţii esenţiale a propunerilor noastre’, a insistat oficialul european.