Comisia Europeană a prezentat joi un plan de acţiune care stabileşte modalităţile de relansare a actualului sistem privind Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) din UE pentru a-l face mai simplu, mai puţin vulnerabil la fraudă şi favorabil întreprinderilor, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
În prezent, TVA aduce aproape 1.000 de miliarde de euro pe an celor 28 de state membre UE, adică 7% din PIB-ul UE.
"TVA reprezintă o sursă majoră de venituri fiscale pentru statele membre ale UE. Cu toate acestea, ne confruntam cu un decalaj fiscal deconcertant: veniturile din TVA încasate efectiv sunt cu 170 de miliarde euro mai mici decât cele preconizate, ceea ce reprezintă o risipa enormă de bani care ar putea fi investiţi în creşterea economică şi în crearea de locuri de muncă. E timpul să recuperăm aceşti bani. Am dori, de asemenea, să acordăm statelor membre mai multă autonomie în ceea ce priveşte definirea cotelor lor reduse de TVA. Planul nostru de acţiune va oferi răspunsuri la toate aceste preocupări", a declarat comisarul european pentru Afaceri Economie şi Financiare, Pierre Moscovici.
Potrivit executivului comunitar, sistemul actual de TVA pentru comerţul transfrontalier, care a intrat în vigoare în 1993, a fost conceput ca un sistem de tranziţie şi este vulnerabil la fraudă. Prin urmare, Comisia intenţionează să prezinte, în 2017, o propunere de instituire a unor norme definitive privind un spaţiu unic european pentru TVA. În temeiul noilor norme, tranzacţiile transfrontaliere ar continua să fie impozitate, ca şi în prezent, la cotele stabilite de statul membru de destinaţie, dar modul de încasare a impozitelor ar evolua progresiv către un sistem mai puţin vulnerabil la fraudă.
De asemenea, estimările arată că viitorul sistem de TVA ar putea reduce frauda transfrontalieră cu aproximativ 40 de miliarde euro (adică cu 80%) pe an. În cursul acestui an, Comisia va propune măsuri de consolidare a instrumentelor utilizate în prezent de statele membre pentru a face schimb de informaţii privind frauda în domeniul TVA, mecanismele de fraudă şi bunele practici în domeniu.
Comisia intenţionează, de asemenea, să modernizeze cadrul privind cotele de TVA reduse sau egale cu zero şi să acorde statelor membre mai multă flexibilitate în viitor. Comisia propune două opţiuni: prima ar fi menţinerea cotei standard minime de
15% şi revizuirea periodică a listei de bunuri şi servicii care pot beneficia de cote reduse, pe baza informaţiilor transmise de statele membre. A doua opţiune ar fi desfiinţarea listei de bunuri şi servicii care pot beneficia de cote reduse. În acest caz, ar fi necesare însă garanţii pentru prevenirea fraudei şi pentru evitarea concurenţei fiscale neloiale în cadrul pieţei unice, iar costurile de asigurare a conformităţii suportate de întreprinderi ar putea să crească.
În sfârşit, Comisia va prezenta, până la sfârşitul anului 2016, o propunere legislativă privind modernizarea şi simplificarea TVA pentru comerţul electronic transfrontalier, ca partea a Strategiei privind piaţa unică digitală. O a doua etapă va fi prezentarea, în 2017, a unui pachet de măsuri privind simplificarea TVA, destinat să sprijine creşterea IMM-urilor şi să le faciliteze tranzacţiile transfrontaliere.
Comisia va solicita Parlamentului European şi Consiliului, cu sprijinul Comitetului Economic şi Social European, să furnizeze orientări politice clare cu privire la opţiunile prezentate în acest plan de acţiune şi să confirme sprijinul acordat reformelor stabilite în comunicare.
SURSA: Agerpres