Comisia Europeană şi-a finalizat investigaţia aprofundată privind privatizarea Automobile Craiova, efectuată în temeiul normelor privind ajutoarele de stat prevăzute de Tratatul CE. În urma investigaţiei deschise în octombrie 2007, s-a constatat că România a impus o serie de condiţii referitor la vânzare care aveau drept obiectiv asigurarea unui anumit nivel de producţie şi ocupare a forţei de muncă, acceptând în schimb un preţ de vânzare mai mic.

Realizarea unui nivel mai ridicat de producţie şi de ocupare a forţei de muncă pentru Automobile Craiova prin vânzarea condiţionată şi, dimpotrivă, obţinerea unor venituri mai mici de către statul român reprezintă ajutor de stat. Pentru a evita ca întreprinderile să beneficieze de avantaje neloiale faţă de concurenţi, nu se pot acorda ajutoare decât în condiţii stricte. În cazul acestei privatizări nu se aplica niciuna dintre condiţiile respective şi, prin urmare, ajutorul este incompatibil cu piaţa comună. Pentru a elimina denaturarea concurenţei provocată de ajutorul ilegal, Guvernul României trebuie să recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova.

Comisarul european pentru Concurenţă, doamna Neelie Kroes, a declarat: „Impunerea de condiţii în ceea ce priveşte o privatizare duce, de regulă, la scăderea preţului de vânzare, astfel încât statul pierde venituri, iar activitatea privatizată dobândeşte un avantaj selectiv. Comisia sprijină dezvoltarea regională, însă acest lucru nu trebuie să ducă la denaturarea concurenţei.”

În mai 2007, agenţia română pentru privatizare, AVAS, a anunţat vânzarea participaţiei de 72,4% pe care o deţinea în cadrul Automobile Craiova. Autorităţile române au asociat privatizării condiţii specifice, în special realizarea unui nivel minim de producţie de 200 000 de automobile în al patrulea an de la privatizare şi a unui nivel minim al investiţiilor, precum şi menţinerea tuturor celor 3900 de foşti angajaţi ai întreprinderii Automobile Craiova şi ai filialei acesteia, Daewoo România.

Ford a fost singura întreprindere dispusă să prezinte o ofertă în aceste condiţii. Aceasta a oferit un preţ de cumpărare de 57 de milioane de euro şi a câştigat licitaţia.

Comisia a deschis o investigaţie în octombrie 2007, întrucât era preocupată de faptul că privatizarea Automobile Craiova printr-o licitaţie condiţionată ar fi putut avea drept rezultat scăderea preţului de vânzare, implicând, prin urmare, ajutor de stat.

Investigaţia Comisiei a arătat că impunerea condiţiilor respective a dus la scăderea preţului de vânzare. Valoarea de piaţă a participaţiei de 72,4% deţinută de statul român din activele industriale de bază, participaţie cumpărată de Ford, a fost estimată la 84 de milioane de euro. În consecinţă, prin impunerea unei serii de condiţii de altă natură decât economică în ceea ce priveşte licitaţia, România a renunţat la venituri în valoare de 27 de milioane de euro. Dat fiind că acele condiţii au asigurat obţinerea unui anumit nivel de producţie, de ocupare a forţei de muncă şi de investiţii, licitaţia condiţionată a conferit un avantaj economic întreprinderilor Automobile Craiova şi Daewoo România. Acest avantaj a fost finanţat din veniturile la care statul a renunţat prin vânzare.

Acordarea ajutorului nu a fost condiţionată de realizarea niciunuia dintre numeroasele obiective de interes comun pentru care se poate autoriza acordarea de ajutoare în UE. În special, ajutorul nu a îndeplinit criteriile de compatibilitate a ajutorului pentru restructurare sau a ajutorului regional. Prin urmare, Comisia a ordonat recuperarea integrală a ajutorului.

Data: 27 februarie 2008

Sursa: Europa.eu