În şedinţa din 9 mai, Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor a dezbătut 5 proiecte de legi şi propuneri legislative privind modificarea şi completarea OUG 23/2008 care reglementează pescuitul şi acvacultură.
Aceste propuneri vizează, pe de-o parte transpunerea în legislaţia internă a Regulamentului nr. 1380/2013 al Parlamentului şi Consiliului European care stabileşte noua politică comună în domeniul pescuitului la nivel comunitar şi pe de altă parte creşterea gradului de absorbţie a Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2010-2020, întărirea rolului administrativ al Agenţiei pentru Pescuit şi Acvacultură şi clarificarea regimului juridic al terenurilor preluate de la Agenţia Domeniilor Statutului, crearea cadrului juridic intern pentru finalizarea şi concesionarea terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole.
Unul din obiectivele politicii comune europene pentru conservarea stocurilor de peste din perioada 2015-2020 este de a adopta o abordare prudenţă care recunoaşte impactul activităților umane asupra tuturor componentelor ecosistemului şi a mediului acvatic fragil şi stabilirea unor limite sustenabile de captura care să asigure continuitatea capturilor de peste pe termen lung. Plecând de la un astfel de deziderat, Comisia pentru mediu a respins proiectul de lege care legaliza, în limita a maxim 10% din captură, pescuitul comercial pe râurile interioare, pe Dunăre, în Lunca şi Delta Dunării reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea şi comercializarea resurselor acvatice vii sub dimensiunea minimă legală.
Comisia a modificat art. 62, lit a) din OUG 23/2008, în sensul de a permite pescuitul comercial al peştelui sub dimensiunea minimă legală, reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea şi comercializarea resurselor acvatice vii dacă reprezintă maxim 5% din captura, exclusiv pentru pescuitul la Marea Neagră. De asemenea, Comisia a respins propunerea legislativă privind suspendarea activităţii de pescuit pe râurile interioare pentru o perioada limitată de timp în vederea regenerării resurselor acvatice vii.