Guvernul a decis constituirea unei comisii de negociere privind încheierea unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 2007 între AVAS şi Ford pentru pachetul majoritar de acţiuni la Automobile Craiova, după ce constructorul american a solicitat reanalizarea unor clauze. Comisia va fi condusă de către preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Aurelian Popa, şi îi va avea ca membri pe Mircea Ioan Pavelescu (vicepreşedinte AVA
Guvernul a decis constituirea unei comisii de negociere privind încheierea unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 2007 între AVAS şi Ford pentru pachetul majoritar de acţiuni la Automobile Craiova, după ce constructorul american a solicitat reanalizarea unor clauze.
Comisia va fi condusă de către preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Aurelian Popa, şi îi va avea ca membri pe Mircea Ioan Pavelescu (vicepreşedinte AVAS), Bogdan Drăgoi (secretar de stat în Ministerul Finanţelor), Dumitru Cornoiu (secretar de stat în Ministerul Muncii), Petru Ianc (director general în Ministerul Economiei) şi Dan Lazăr (consilier de stat al premierului).
Proiectul actului adiţional va fi supus aprobării Guvernului, iar activitatea comisiei nu va fi remunerată, se arată în hotărârea de guvern privind constituirea comisiei de negociere.
Ford Motor a achiziţionat în septembrie 2007 un pachet reprezentând 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro.
Potrivit contractului, Ford România trebuie să ajungă la un volum de producţie de peste 250.000 unităţi, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziţiei Automobile Craiova. Nivelul sancţiunilor scade la 10% din valoarea contractului dacă se produc între 200.000 şi 225.000 de vehicule şi la 5% dacă se construiesc între 225.000 şi 250.000 unităţi.
La doi ani şi jumătate de la achiziţia uzinei din Craiova, Ford a asamblat aproximativ 400 de autovehicule, ceea ce însemnă că producţia trebuie mărită de 625 de ori într-un an şi jumătate.