Schimbul valutar a fost, multi ani, o operatiune de rutina pentru clientii caselor: tot ceea ce aveau de facut acestia era sa compare cursurile si sa-l aleaga pe cel mai bun. De ceva timp, lucrurile au devenit un pic mai complicate; cei care nu citesc cu maxima atentie tot ceea ce scrie pe lista cursurilor risca sa piarda 8% din suma tranzactionata. Acest procentaj reprezinta valoarea comisionului perceput de unele case de schimb. Numai in acest an cateva sute de persoane s-au pacalit la ghiseele unor case de schimb valutar care au reintrodus comisionul.
Potrivit reglementarilor Bancii Nationale, casele de schimb au obligatia de a afisa cursurile de schimb fara includerea comisionului; acesta trebuie evidentiat distinct in listele de cursuri. BNR nu a specificat insa si cum trebuie prezentata informatia referitoare la comision. Asa ca, in unele cazuri valoarea comisionului este vizibila de la cinci metri distanta, iar in altele este trecuta cu caractere de trei milimetri intr-o zona a listei pe care, de regula, nu pica ochii clientilor: fie deasupra, fie sub tabelul cu cursurile valutelor.
Unii dintre cei care au patit-o au sesizat oficiile judetene pentru protectia consumatorilor. Printre cei care au reactionat primii a fost inspectorul-sef al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Constanta, Eugen Voineagu, care ne-a declarat ca, in primavara anului trecut, in urma unui control, a descoperit sase case de schimb la care informatia privind comisionul era greu sesizabila. Seful OJPC Constanta a cerut parerea Bancii Nationale in aceasta privinta, insa raspunsul autoritatii pietei valutare a fost ca totul este in regula: „Informarea prin afisare in maniera prezentata de dvs. („oriunde in cuprinsul afisului de informare”) este atat vizibila, cat si neechivoca”.
Legislatia referitoare la protectia consumatorilor stabileste ca informatiile privind preturile si tarifele sa fie nu numai vizibile si neechivoce, ci si usor de citit. Daca multe persoane s-au pacalit inseamna ca afisarea comisionului nu este chiar usor de citit. Costilov Monica, consilierul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), ne-a declarat ca numai pe litoral – regiunea cu cele mai multe cazuri de clienti pacaliti – au fost peste o suta de sesizari de la inceputul acestui an. Inspectorul-sef al OJPC Constanta, Eugen Voineagu, nu a precizat numarul exact al reclamatiilor, dar a recunoscut ca sunt foarte multe. Presedintele ANPC, secretarul de stat Rovana Plumb, afirma insa ca la sediul central al Autoritatii nu au ajuns decat trei reclamatii, lucru care poate fi explicat prin faptul ca, de obicei, consumatorii nemultumiti se adreseaza oficiilor din teritoriu, si nu sediului central al ANPC.
„Vom face o verificare la nivel national a modului in care este prezentata informatia referitoare la comisionul practicat de casele de schimb valutar, ne-a declarat presedintele
ANPC. Rezultatele acestei verificari vor fundamenta, eventual, propunerile de modificare a reglementarilor in domeniu pe care le vom avansa, daca va fi cazul, Bancii Nationale”. Tot la timpul viitor vorbeste si Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, care afirma ca Banca Nationala se va sesiza in urma semnalelor din presa. Mai bine mai tarziu decat niciodata.