Compania de consultanţă şi brokeraj imobiliar Regatta a anunţat că se alătură Programului „Prima Casă”, iniţiat de guvernul României, pentru a sprijini tinerii în contextul economic actual.
Compania Regatta va face o reducere de 50% pentru comisionul perceput cumpărătorilor care vor achiziţiona o locuinţa prin intermediul acestui proiect.
„Am decis să ne alaturăm Programului Prima Casă pentru că este o iniţiativă binevenită şi necesară, una dintre principalele probleme ale tinerilor fiind dificultatea în a-şi achiziţiona o locuinţă”, a declarat Eduard Uzunov, preşedintele Regatta.
Ajutor în verificarea eligibilităţii celor interesaţi
Prin intermediul serviciului de Consultanţă Financiară, compania va identifica potenţialii cumpărători prin verificarea eligibilităţii acestora, ajutând astfel băncile şi eficientizand procesul de creditare.
„Din punctul de vedere al tipului de imobile ce urmează să fie tranzacţionate prin intermediul programului Prima Casă, este recomandat ca acesta să includă doar imobilele noi, atât cele în curs de finalizare, cât şi cele ce urmează să fie începute în viitorul apropiat. Această măsură ar ajuta la relansarea segmentului rezidenţial şi ar crea noi locuri de muncă în domeniul construcţiilor, contribuind astfel la redresarea sectorului imobiliar românesc”, a adăugat, la rândul său, Alexandru Niţescu, Managerul Departamentului de Investiţii al Regatta.
Regatta este unul dintre principalii jucători din domeniul imobiliar, fiind în prezent cea mai mare companie cu capital integral românesc din această industrie.