Dobânzile mult mai mari decât în UE sunt, de obicei, primul lucru care îi nemulţumeşte pe românii dornici să ia credite. Totuşi, nu dobânda este costul abuziv, ci comisionul lunar la sold, care s-a inventat doar în România. Tendinţa pe piaţa bancară, din alte state din Uniunea Europeană este de a elimina integral sau de a limita la o valoare maximală comisioanele de rambursare anticipată a creditelor, pentru a proteja interesele clienţilor. În România, băncile merg
Dobânzile mult mai mari decât în UE sunt, de obicei, primul lucru care îi nemulţumeşte pe românii dornici să ia credite. Totuşi, nu dobânda este costul abuziv, ci comisionul lunar la sold, care s-a inventat doar în România.
Tendinţa pe piaţa bancară, din alte state din Uniunea Europeană este de a elimina integral sau de a limita la o valoare maximală comisioanele de rambursare anticipată a creditelor, pentru a proteja interesele clienţilor. În România, băncile merg în sens invers. Pentru clientul român, bancherii nu se tem să inoveze: comisioane noi, nemaiîntâlnite în UE, pentru administrarea creditului se aplică la valoarea acestuia şi se încasează lunar sau anual.
Băncile trăiesc din dobânzi, dar şi din comisioane. Pe lângă dobândă, orice bancă europeană percepe un comision fix, aplicat la valoarea întregului credit, pe care îl încasează fie o singură dată (la acordarea împrumutului), fie printr-o sumă fixă lunară, inclusă în rată. Uneori, se mai adaugă o poliţă de asigurare de viaţă, dar nimic mai mult. Există chiar ţări, gen Grecia, unde şi comisioanele fixe sunt limitate la 1% sau maximum 2% din valoarea creditului.
În România, câştigurile din dobânzile, oricum mai mari decât în ţările membre UE, şi comisioanele „flat“ au fost considerate însă insuficiente de către bancheri. În 2002, când a început să se dezgheţe piaţa împrumuturilor de retail, nu existau decât comisioanele „flat“. Acum, aproape că nu mai există instituţie de credit care să acorde un împrumut fără un comision de administrare a creditului aplicat lunar la soldul împrumutului. De multe ori, la acesta se adaugă şi câteva comisioane anuale „de urmărire a riscului“ sau „de rezervă minimă obligatorie“. Aceste taxe practicate de băncile din România ajung să reprezinte între 30% şi 70% din valoarea împrumutului. La ele se adaugă, bineînţeles, comisionul fix perceput la acordarea creditului, precum şi dobânda, mai mare din cauza riscului de ţară. UniCredit în Italia, Raiffeisen sau Erste Bank în Austria nu percep comisioanele pe care le aplică UniCredit România, Raiffeisen România sau Erste BCR. În fapt, o dobândă de 7% sau 9% în România, ajunge să reprezinte în realitate, din cauza acestor taxe suplimentare, 12% – 14%. Practica ajută băncile româneşti să contribuie semnificativ la profitul grupurilor-mamă internaţionale.
Servicii mult mai scumpe decât în UE
Concurenţa din ce în ce mai acerbă dintre bănci nu a făcut practic decât să scumpească împrumuturile, în ciuda reducerilor de dobândă operate în ultimii ani. În plus, moda comisioanelor de toate tipurile s-a extins şi la alte servicii bancare. Potrivit studiului World Retail Banking Report, realizat de Capgemini, un utilizator mediu de servicii bancare român a plătit 36 euro pe an, faţă de 29 euro cât a alocat în 2006. Studiul a luat în calcul comisioanele practicate de bănci la 19 produse şi servicii bancare, excluzând creditele şi depozitele. Analiştii s-au concentrat asupra operaţiunilor bancare pe care persoanele fizice le derulează în mod frecvent. Una dintre cele mai interesante concluzii ale studiului arată că românii care apelează mai des la serviciile bancare plătesc mult mai mult decât cei care le utilizează mai rar. „Românii care vor să facă multe operaţiuni bancare ar ieşi mai ieftin dacă apelează la o bancă din străinătate“, spune Gregor Erasim, head of financial services pentru ECE la Capgemini.
Costuri
36 euro a plătit în 2007 un utilizator mediu pentru servicii bancare în România, faţă de 29 euro cât a alocat în 2006, potrivit raportului World Retail Banking Report, realizat de Capgemini.
