Comitetul de urgență al OMS s-a întrunit pentru a evalua efectele pandemiei de COVID

Comitetul de urgență al OMS se reuneşte o dată la trei luni pentru a face bilanţul şi a se decide dacă trebuie menţinută această măsură excepţională.

În schimb, organizația nu a precizat la ce dată vor fi publicate concluziile comitetului, scrie afp.com

Reuniunea cu uşile închise a experţilor a fost prezidată ca de obicei de profesorul francez Didier Houssin.

Amintim că OMS a decretat alerta mondială în ziua de 30 ianuarie 2020. Dar abia atunci când directorul său general, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a calificat pentru prima oară, în 11 martie 2020, situaţia drept pandemie, liderii mondiali au părut să conştientizeze cu adevărat dimensiunea pericolului.

Reluând o formulă pe care o utilizează cu regularitate în ultimele săptămâni, Tedros Adhanom Ghebreyesus a subliniat joi, în faţa comitetului, că „nu am fost niciodată într-o poziţie mai bună pentru a pune capăt urgenţei sanitare mondiale”.

Acesta a subliniat că numărul deceselor semnalate în fiecare săptămână este aproape de nivelul său cel mai scăzut înregistrat vreodată de la începutul pandemiei de COVID-19 şi a evaluat că două treimi din populaţia mondială s-a vaccinat, între care 75 din personalul din sănătate şi persoanele vârstnice.

Experții OMS: Europa s-ar putea confrunta cu un nou val de COVID în sezonul rece

Se pare că odată cu sezonul rece va sosi și un nou val de COVID-19. Experții în sănătate publică avertizează că ritmul lent al vaccinării și confuzia cu privire la variantele de vaccin s-ar putea să limiteze absorbția rapelului.

Subvariantele Omicron BA.4/5, care au fost cele predominante în această vară, sunt responsabile pentru majoritatea infectărilor, dar există subvariante mai noi care vin din urmă.

Sute de noi forme ale variantei Omicron sunt urmărite de către oamenii de știință, au declarat săptămâna aceasta oficialii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Din datele OMS reiese că, în ciuda scăderii dramatice a numărului de testări, numărul de cazuri la nivelul Uniunii Europene a crescut cu 8% față de săptămâna trecută, ajungând la 1,5 milioane.

La nivel mondial însă, numărul de cazuri se află într-o continuă scădere.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, s-a raportat o creștere a numărului de spitalizări în mai multe țări europene, printre care și Marea Britanie. De exemplu în Italia, numărul de internări a crescut cu aproximativ 32% în săptămâna încheiată pe 4 octombrie, iar cel al internărilor la Terapie Intensivă a crescut cu 21% comparativ cu săptămâna precedentă.