Este vorba despre un ajutor de peste 2,7 milioane de lei pentru punerea în siguranţă a barajului Tăul Mare şi se scot de la Rezervele de stat construcţii modulare pentru familiile afectate de incendiul de la Siriu.

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, în format hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a aproba hotărârea prin care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este abilitat să iniţieze actul normativ pentru alocarea fondurilor necesare lucrărilor de primă urgenţă la barajul lacului de acumulare Tăul Mare din judeţul Alba”, a transmis, marţi seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, prin actul normativ ce urmează să fie iniţiat de MDLAP va fi alocată suma de 2.782.088,71 lei din Fondul de rezervă bugetară, fonduri necesare efectuării lucrărilor de primă urgenţă, în vederea punerii în siguranţă a barajului Tăul Mare din judeţul Alba.

Fondurile vor fi alocate având în vedere incidentul petrecut în data de 01.10.2022 la acest baraj al lacului de acumulare, care a impus adoptarea de urgenţă a unor măsuri de răspuns, inclusiv evacuarea preventivă a locuitorilor din localitatea Roşia Montană.

În acest sens a fost adoptată Hotărârea CNSU nr. 43 din 18 octombrie 2022.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 44 din 18 octombrie 2022, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit scoaterea de la rezervele de stat a 12 construcţii uşoare din elemente modulate, dotate cu aeroterme, pături, saltele, perne şi lenjerii de pat, pentru a fi puse la dispoziţia familiilor afectate de incendiul din satul Muşceluşa, comuna Siriu, judeţul Buzău. Incendiul a avut loc în data de 17.10.2022.

Pentru acest ajutor a fost adoptată Hotărârea CNSU nr. 44 din 18 octombrie 2022.

Care este situația de la Roșia Montană

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” Alba şi-a retras ultimii pompieri militari implicaţi în acţiunea de evacuare a apei din Barajul – Lac de acumulare piscicolă Tăul Mare din localitatea Roşia Montană.

Radu Botezan a precizat că au fost instalate conductele de sifonare, iar nivelul apei a scăzut cu peste 5 metri sub cota recomandată de specialişti. Acesta a mai spus că lacul nu a fost secat integral, ci a fost menţinut un anumit nivel pentru protejarea faunei piscicole.