Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) cere, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres, încetarea utilizării simbolurilor olimpice în ţara noastră în scopuri politice.
COSR precizează că a urmărit cu preocupare evoluţia situaţiei politice din ţara noastră, prin prisma participării sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Londra (27 iulie – 12 august), şi ”a constatat cu regret utilizarea, fără ştiinţa sa, a simbolurilor olimpice şi anume a torţei, flăcării şi ştafetei în cadrul campaniei pentru referendum, sub denumirea de "flacăra democraţiei", cu aluzie directă la cuvântul "olimpic", de către echipa de campanie a preşedintelui suspendat şi de către domnia sa”.
COSR avertizează în comunicat că ”sunt încălcate, în felul acesta, prevederile Chartei Olimpice referitoare la proprietatea intelectuală, dar mai ales principiile şi valorile olimpismului, care interzic utilizarea acestor simboluri, cu adevărat sacre şi universale, în scopuri politice”.
În acest context, COSR cere ”cu fermitate încetarea imediată a utilizării simbolurilor olimpice în scopuri politice, care riscă să pună sub semnul întrebării adeziunea cu adevărat a României, dar mai ales a unora dintre oamenii săi politici, la valorile universale de respect, egalitate şi solidaritate, valori olimpice, dar deopotrivă valori europene fundamentale”