Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) va lua o decizie cu privire la participarea sportivilor ruşi la JO de iarnă 2018 de la Pyeongchang în decembrie, în condiţiile în care audierile sunt în desfăşurare pe marginea sistemului de dopaj instituţionalizat în sportul din această ţară, scrie AFP.
Ancheta CIO şi numeroasele audieri ar trebui să fie finalizate la sfârşitul lunii noiembrie, ceea ce va permite Mişcării Olimpice să ia o decizie în decembrie, au decis sâmbătă participanţii la al 6-lea Summit olimpic, care a avut loc la Lausanne, prezidat de Thomas Bach. Cu patru luni înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 (9-25 februarie), Comitetul Internaţional Olimpic încearcă că stabilească în ce condiţii ar putea participa sportivii ruşi, în ciuda scandalului de dopaj care îi afectează.
CIO a înfiinţat două comisii însărcinate cu anchetarea cât mai precisă a acuzaţiilor referitoare la JO 2014. Rapoartele celor două comisii urmează să servească drept bază pentru stabilirea de către CIO a eventualelor sancţiuni împotriva Rusiei. Preşedintele forului olimpic mondial, germanul Thomas Bach, a cerut comisiei Schmid să-şi prezinte raportul "înainte de sfârşitul anului". La jumătatea lunii septembrie 2017, la Lima, în plină sesiune a CIO, 17 organizaţii naţionale antidoping, în frunte cu cele din SUA, Marea Britanie şi Franţa, cărora li s-au alăturat şi altele ulterior, au cerut excluderea Comitetului olimpic rus de la JO 2018.
În urmă cu zece zile, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că CIO suportă presiunea "sponsorilor şi posturilor de televiziune", iar sportivii săi "cedează la rândul lor în faţa semnalelor fără ambiguitate ale instanţelor americane" pentru suspendarea Rusiei, ţară aflată în centrul unui scandal de dopaj după dezvăluirile juristului canadian Richard McLaren. Acesta a scos în evidenţă, în 2016, existenţa unui sistem de dopaj instituţionalizat în sportul rus, cu implicarea serviciilor secrete (FSB), inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, care au avut loc la Soci. Agerpres