Cei aproximativ 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental câştigaţi prin decizia de la Haga nu schimbă poziţia României în balanţa energetică regională, dar ar putea necesita investiţii de circa un miliard de dolari pentru exploatare.
Scandalul declanşat în jurul concesionării perimetrelor cu resurse de petrol şi gaze naturale din platoul continental al Mării Negre nu a făcut decât să arunce o perdea de fum peste orice încercare de a evalua corect situaţia. Întors pe toate feţele, contractul cu compania canadiană Sterling Resources rămâne „beton“. Singurul reproş ar putea fi adresat guvernelor care, începând cu 1992, nu au încercat o renegociere mai favorabilă a termenilor contractului. Aşadar, ce a câştigat, până la urmă, România la Haga?
„Rezervele din Marea Neagră nu trebuie privite ca o creştere a producţiei de petrol şi gaze a României, ci, mai degrabă, ca o menţinere a capacităţii la nivelurile de acum“, afirmă Mihai German, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). „Rezervele actuale scad, iar în viitor noile resurse din Marea Neagră ne-ar putea ajuta să menţinem măcar capacitatea actuală.“
În privinţa estimărilor legate de rezervele existente în Marea Neagră, există mai multe evaluări. „Nu pot spune care studiu este mai corect, aşa că nu mă hazardez într-un răspuns“, spune German.
În estimarea noilor zăcăminte, specialiştii merg de la circa 70-100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi circa 10-12 milioane de tone de ţiţei, în cel mai bun caz, şi până la doar 10 miliarde de metri cubi de gaze exploatabile şi circa şapte milioane de tone de ţiţei.
„Nu putem face comentarii cu privire la întregul platou continental al României. Într-o estimare cu caracter general, conform cifrelor indicate de auditorii noştri de specialitate în anul 2007, volumul resurselor din zăcămintele Ana şi Doina ar fi de şase miliarde metri cubi“, spune, pentru Capital, Stephen Birrell, vicepreşedinte al Sterling Resources. Cât din această cantitate poate fi extrasă? Răspunsul diferă de la un zăcământ la altul. De exemplu, în cazul structurilor Doina şi Ana din perimetrul Midia, factorul de recuperare este estimat la aproximativ 80%“, adaugă Birrell.
Gazele ne-ar ajunge pentru 5-6 ani. Ţiţeiul, pentru unul
Potrivit acestuia, investiţiile efectuate în perimetrele Pelican şi Midia, începând din 1992, se ridică la aproximativ 130 milioane dolari. În cazul în care resursele sunt comerciale, Sterling estimează că punerea acestora în valoare ar necesita investiţii de aproximativ 450 milioane dolari, din care construcţia unei conducte de circa 130 km lungime pentru transportul gazelor la ţărm ar costa circa 80 mil. dolari. „Din câte cunoaştem, nu există depozite subterane de înmagazinare pe ţărmul Mării Negre. Problema depozitării cade în sarcina cumpărătorului gazelor“, precizează vicepreşedintele Sterling, care adaugă că, în acest moment, se află în negocieri cu mai mulţi potenţiali cumpărători, dar nu a semnat încă niciun precontract.
În cea mai optimistă variantă vehiculată până acum, rezervele potenţiale ale platoului aflat în discuţie ar ajunge României, care consumă aproape 18 miliarde de metri cubi anual, circa cinci-şase ani, iar rezervele de petrol ar adăuga mai puţin de 15% la rezervele actuale estimate ale ţării şi ar asigura consumul pe un an.
Primele redevenţe încasate de statul român, după 2013
Presupunând că în noul perimetru rezervele ar fi exploatabile în condiţii similare cu cele deja deţinute de Sterling şi ar necesita investiţii aproximativ egale, suma necesară pentru intrarea în exploatare s-ar ridica la circa un miliard de dolari.
Merită? Desigur, însă doar dacă eşti un jucător privat pe piaţă şi vinzi gazul la preţul pieţei, la momentul actual, în medie, de circa 320 de euro pe mia de metri cubi, şi nu pentru a subvenţiona consumul intern.
În rest, România a înregistrat la Haga o superbă victorie de palmares, de pe urma căreia primul cent obţinut din taxele de redevenţă ar putea veni cel mai devreme peste cinci ani. Conform Legii petrolului, Sterling va plăti trimestrial statului o redevenţă cuprinsă între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei brute de ţiţei şi gaze, în funcţie de volumul producţiei trimestriale, calculate pe baza preţurilor de referinţă stabilite de autoritatea competentă. Pentru extracţia de gaze naturale, redevenţa va fi cuprinsă între 3,5% şi 13% din producţia brută. Aceeaşi taxă o plăteşte şi OMV-Petrom, un alt concesionar al unor perimetre de pe platoul continental al Mării Negre.
Aşadar, faptul că România a câştigat acces la un nou zăcământ de gaze naturale nu exclude şi nici nu face mai puţin importante proiectele privind noile conducte de gaze care ar trebui să alimenteze statele din Uniunea Europeană începând cu 2011. Atât Nord Stream, cât şi South Stream sau Nabucco sunt menite să pompeze către Europa cantităţi suplimentare de gaze în volum total de peste 100 de miliarde de metri cubi.
Pentru noi, cel mai important, dar şi cel mai greu de realizat rămâne gazoductul Nabucco. Acest proiect, în care România este parte a consorţiului ce îl va pune în aplicare, este exact ceea ce lipseşte Uniunii Europene în negocierile cu Rusia. O alternativă. Traseul conductelor nu străbate nicio porţiune din Rusia şi are ca posibile baze de alimentare statele de la Marea Caspică. Din păcate, dependenţa economică a acestora de Rusia poate stopa din faşă speranţele europene. Deocamdată, doar compania Botaş din Turcia, holdingul BUH EAD din Bulgaria, ungurii de la MOL, austriecii de la OMV, nemţii de la RWE şi compania românească Transgaz au semnat acordul de participare, în timp ce Azerbaidjanul, Georgia şi Iranul, adică punctele-cheie de pe traseul lui Nabucco, doar au cochetat cu ideea.
Cu toate acestea, construcţia conductei, care ar trebui să pornească de la Sangahal, din Azerbaidjan, este programată pentru 2010, iar finalizarea, trei ani mai târziu, pentru ca în 2020 să fie transportate anual 31 de miliarde de metri cubi de gaz către Europa. Statele participante la proiect ar trebui să împartă jumătate din gazul transportat, iar restul să fie revândut altor ţări. Costul estimat este de 8 miliarde de euro, cu un miliard de euro mai mult decât proiectul rival Nord Stream.
Acesta din urmă este cel mai avansat, va costa în total circa şapte miliarde de euro şi va livra anual 55 de miliarde de metri cubi de gaz către Germania, şi apoi către Cehia.
Rusia este implicată şi în proiectul South Stream, prin Gazprom, alături de italienii de la ENI, un gazoduct care ar trebui să transporte, începând cu 2013, circa 30 de miliarde de metri cubi din Rusia prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Italia.
Până la urmă, întrebarea care rămâne este la ce capăt ar trebui să joace România şi ce poziţie să adopte în jocul zonal de interese energetice. Dacă nu cumva, în buna tradiţie autohtonă, exprimată de Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru energie din Camera Deputaţilor, ar trebui să jucăm la două capete, UE şi Rusia, păstrând şi varianta importului de gaze naturale lichefiate.
«Rezervele din Marea Neagră nu trebuie privite ca o creştere a producţiei de petrol şi gaze a României, ci ca o menţinere a capacităţii la nivelurile de acum.»
Mihai German, director general adjunct ANRM
Ce am primit
România a câştigat 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental, ale cărui rezerve sunt estimate acum la maximum 70-100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 10-12 milioane de tone de ţiţei. Procesul de evaluare a resurselor va dura, potrivit ANRM, cinci ani, după care ar trebui organizate licitaţii internaţionale pentru a atrage investitori interesaţi.
CIFRE CARE NU ŢIN DE CALD
3-5 mld. de metri cubi de gaze pe an ar putea intra în România în urma finalizării proiectului Nabucco. Capacitatea conductei este de 31 de miliarde de mc pe an.
17 mld. de metri cubi de gaze naturale şi peste 10 milioane de tone de ţiţei consumă anual România. Ţările UE consumă anual circa 500 de mld. metri cubi de gaze.
450 de mil. de dolari sunt necesare pentru ca Sterling Resources să poată exploata rezerve estimate la şase miliarde de metri cubi de gaze.
