În timp ce sancțiunile internaționale și lipsa de resurse au împiedicat dezvoltarea sectorului energetic și al resurselor nord-coreene, regimul de la Phenian poate spera la un „mic ajutor de la prieteni” în cazul în care barierele în calea extracției vor fi eliminate.

Bogăția minerală a Nordului este estimată de un institut de cercetare sud-coreean. În 2010, acesta a evaluat resursele Nordului la 10 trilioane de dolari (10 000 miliarde de dolari), adică de douăzeci de ori mai mari decât cele ale Sudului. O altă estimare a unei companii miniere din Coreea de Sud oferă cifra de aproximativ 6 trilioane de dolari.

Astfel de cifre trebuie însă analizate cu prudență, deoarece există o diferență între resursele estimate și cantitatea care este exploatabilă din punct de vedere economic.

Cu toate acestea, resursele minerale nord-coreene de cupru, aur, minereu de fier și zinc, împreună cu depozitele de pământuri rare (sau minerale critice) și resursele potențiale de petrol și gaze, s-ar putea dovedi un atu valoros pentru statul comunist.

Printre cele peste două sute de minerale diferite se află și a doua cea mai mare rezervă de magnetit din lume și al șaselea cel mai mare zăcământ de tungsten, potrivit Studiului Geologic al SUA.

Cu un PIB pe cap de locuitor estimat la doar 1.700 dolari (paritate a puterii de cumpărare), Coreea de Nord este una dintre cele mai sărace țări ale lumii. Ocupând locul 215 la nivel global. În comparație, Mongolia, bogată în resurse, are estimat PIB-ul pe cap de locuitor la 12.300 dolari.

În ciuda faptului că ar fi acordat prioritate sectorului minier încă din anii 1970, ambițiile Phenianului au fost constrânse de lipsa de echipamente, expertiză și infrastructură.

Lloyd Vasey, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, sugerează că producția minieră nord-coreeană a „scăzut semnificativ” din anii 1990, cu o rată medie operațională a minelor existente sub 30% din potențialul lor.

„Există o penurie de echipamente miniere, iar Coreea de Nord nu poate achiziționa echipamente noi din cauza situației sale economice grave, a deficitului de energie și a stării proaste a rețelei electrice”, scrie el.

China a fost cel mai mare client al Nordului. Exporturile de minerale către vecinii săi au reprezentat mai mult de jumătate din volumul total al comerțului Nordului către China în prima jumătate a anului 2016, în special cărbune.

Companiile chineze ar fi investit într-o serie de mine nord-coreene, inclusiv 500 de milioane de dolari într-un complex minier de la Musan. Alte companii internaționale, cum ar fi cele din Australia, Marea Britanie, Malaezia și Singapore, ar fi explorat anterior potențialul de energie și resurse al Nordului.

Rusia și chiar Coreea de Sud ar fi observat și ele oportunitatea de a exploata bogăția minerală a Nordului.

Ministerul infrastructurii din Coreea de Sud a lansat oferte pentru posibile proiecte de infrastructură în nord, inclusiv cele referitoare la resurse. Aceste resurse ar putea acoperi costurile de reparare a infrastructurii Nordului, în cazul în care va avea loc reunificarea.

Un alt joc strategic pentru Kim Jong-un ar putea fi abandonarea planurilor de a deveni o putere nucleară, în favoarea sprijinului internațional pentru dezvoltarea sectorului minier și energetic al țării.

Cele aproximativ 10 trilioane de dolari în resurse ar putea finanța „alte câteva generații de lideri numiți Kim”, a remarcat The Guardian.