Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat miercuri că minimum 1.200 de camioane vor transporta 53.000 de metri cubi de material lemnos rezultat în urma doborâturilor din zona localităţii Cheia, pentru că „trebuie scos din pădure şi trebuie dus către industria mobilei, către fabricile de cherestea sau către lemnul de foc”.
„Fac un apel la toată populaţia României să înţelegem cu toţii că avem situaţii în care lemnul trebuie exploatat sustenabil, pentru că este cel mai bun lucru pe care putem să-l facem şi mediului, şi economiei, şi chestiunilor sociale de care trebuie să ţinem cont.
”Pădurea este perisabilă”
Ne aflăm astăzi, aici (într-o pădure din zona localităţii Cheia, n.r.), unde doar într-o singură noapte condiţiile meteo au făcut ca 50.000 de metri cubi să fie doborâţi. Acest lemn trebuie scos din fondul forestier cu celeritate, pentru că el, sub o formă sau alta, poate infesta lemnul sănătos şi poate putrezi.
Chiar dacă pădurea este o sursă regenerabilă este, în acelaşi timp, şi perisabilă. Deci, acest lemn, verde de altfel pentru că nu atinsese vârsta de exploatare, trebuie scos din pădure şi trebuie dus către industria mobilei, către fabricile de cherestea sau către lemnul de foc.
Doar de aici trebuie să iasă pe acest drum minim 1.200 de camioane încărcate cu material lemnos care, sub o formă sau alta, ar putea să creeze panică în rândul populaţiei că este lemn tăiat ilegal.
”Suntem preocupaţi de starea pădurii”
Vreau să-i asigur pe români că suntem preocupaţi de starea pădurii, de soarta pădurii şi mai ales să nu avem tăieri ilegale. Fac apel pe această cale către Gărzile Forestiere, către instituţiile din subordinea Ministerului de Interne să verifice toate aceste transporturi şi acolo unde se constată că se acţionează ilicit să se ia toate măsurile necesare, astfel încât cei care greşesc să răspundă în faţa legii”, a afirmat Alexe, în timpul unei acţiuni în teren, organizată în zona localităţii Cheia.
Acesta a menţionat că România are, în prezent, cel mai mic procent al pădurilor doborâte în Europa, iar prin grija silvicultorilor deţine două treimi din pădurile virgine ale Europei.
„Datorită silviculturii din România, avem probabil cele mai frumoase păduri, pentru că s-au îngrijit generaţiile trecute de silvicultori să ajungem să avem astăzi două treimi din pădurile virgine ale Europei.
”Suntem obligați să exploatăm acest lemn”
Prin grija silviculturii româneşti avem cred cel mai mic procent al pădurilor doborâte în Europa. În acest an, la nivel european sunt peste 200 de milioane de metri cubi de material lemnos rezultat în urma doborâturilor. În România, în ultimii şapte ani, avem o medie de 3,7 milioane mc, am avut 5,3 milioane, anul trecut.
În acest an, avem în această zonă 53.000 de metri cubi, în Harghita avem 835.000 de metri cubi doborâţi de vânt pe o suprafaţă de aproximativ 35.000 de hectare. Suntem obligaţi ca stat, ca Romsilva, să scoatem acest material lemnos din interiorul fondului forestier şi trebuie dus la exploatare”, a spus demnitarul, conform Agerpres.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a participat, miercuri, alături de o echipă de specialişti din cadrul ministerului de resort, la o acţiune în teren într-una din zonele cel mai puternic afectate de fenomenul doborâturilor de arbori, cauzat de vremea extremă, în zona localităţii Cheia, din judeţul Prahova.