O importantă bogăţie naturală a României riscă să-şi piardă de tot valoarea, dacă mai aşteptăm mult, spune un ministru al Guvernului Orban. El atrage atenţia că o lege trebuie adoptată cât mai urgent în Parlament şi oferă şi un orizont de timp pentru începerea lucrărilor de exploatare.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit despre o importantă resursă a României: gazele din Marea Neagră. El spune că, în ritmul actual, ţara noastră se poate trezi că această resursă naturală nu va mai avea valoare, aşa că exploatarea lor ar trebui începută cât mai curând.
Acum e ultimul ceas să putem folosi la o valoare bună gazul
“Surpriză neplăcută din partea BEI. Dacă mai stăm mult cu gazul din Marea Neagră, s-ar putea să nu mai aibă aceeași valoare pe care o are acum. Să scoatem gazul din Marea Neagră și să îl consumăm în special din România – în acest sens am abrogat Ordonanța 114, discutăm pe Legea Offshore. Sunt discuții cu liderii de grup (…) Dacă Exxon dorește să vândă participația, îmi doresc ca Romgaz – cotă parte din acest consorțiu care va prelua de la Exxon. E normal ca o parte din gazul de la Marea Neagră să fie extras de o companie românească. (…) Au fost discuții și cu alte companii, eu spun ce îmi doresc eu.
Dacă mai stăm mult cu gazul în pământ și în offshore ne trezim că gazul ca combustibil de tranziție în Europa nu va mai avea valoare (…) Acum e ultimul ceas să putem folosi la o valoare bună gazul pe care îl avem”, a declarat ministrul Economiei într-un interviu.
Când se va putea vorbi de exploatarea propriu-zisă
Ministrul Virgil Popescu a oferit şi un orizont de timp pentru începerea exploatărilor.
“Când va începe sesiunea parlamentară legea va fi aprobată, vom putea discuta de scoaterea gazelor de la Marea Neagră în 2022.
Să ne focusăm pe consens politic pe Legea Offshore, să o scoatem cît mai rapid din Parlament și atunci se demarează toate investițiile”, a precizat ministrul pentru HotNews.
Virgil Popescu a explicat şi ce destinaţie ar putea avea gazele din Marea Neagră.
“Ce vom face cu gazul? E nevoie de gaz pentru trecerea la centrale. Avem de lucru la creșterea distribuției de gaze în următorul exercițiu financiar. Mai trebuie dezvoltată petrochimia – (…) Romgaz are în plan o investiție în petrochimie, dar nu poți să te apuci fără să știi că investițiile de Marea Neagră pleacă”, a explicat ministrul.
Totodată, Virgil Popescu a catalogat dependenţa României de gazele ruseşti drept un “disconfort”.