Într-o scrisoare descisă, reprezentații Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG) sunt de părere că soluția pentru independenţa energetică a României o reprezintă gazele naturale din Marea Neagră.
Totodată, sursa citată trage un semnal de alarmă și precizează că în lipsa acestor proiecte se estimează că importurile de gaze ar putea creşte la 50%, la nivelul anului 2030.
În acest context, FPPG susține că greșelile făcute în ultimii ani nu trebuie repetate, iar companiile sunt deja pregătite să demareze proiecte de miliarde de euro care să aducă gazele la țărm, acest lucru fiind benefic pentru consumatori.
„FPPG face următorul apel la factorii decizionali în această perioadă de criză: Gazele naturale din Marea Neagră reprezintă soluţia pentru independenţa energetică a României. În lipsa acestor proiecte, se estimează că importurile de gaze ar putea creşte la 50%, la nivelul anului 2030. De aceea, haideţi să încercăm cu toţii să nu repetăm greşelile făcute în ultimii ani.
Companiile sunt pregătite să demareze proiecte de miliarde de euro pentru a aduce gazele naturale la ţărm, pentru consumatori. Avem nevoie de acest cadru legislativ astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu„, spun aceştia într-o scrisoare deschisă.
Reprezintă singura soluţie a României
În ceea ce privește iniţiativa Comisiei Europene pentru diminuarea efectelor creşterii excepţionale a preţurilor la energie la nivel internaţional, FPPG salută acest aspect, având în vedere faptul că acestea ar dura pe tot parcursul iernii şi îşi exprimă speranţa că o parte dintre aceste recomandări vor putea facilita, şi pentru milioane de români, o trecere mai uşoară printr-o iarnă care se anunţă grea din mai multe puncte de vedere.
„Pe fondul crizei globale care se manifestă şi în sectorul energetic al tuturor ţărilor Uniunii Europene (UE), Comunicarea Comisiei Europene include un set de măsuri pe care UE şi statele sale membre le pot lua pentru a gestiona impactul imediat al creşterii preţurilor şi pentru a consolida rezilienţa la şocuri viitoare. În linie cu recomandările Comisiei Europene, FPPG atrage atenţia asupra faptului că soluţia pentru ca ţara noastră să evite astfel de situaţii constă în adoptarea de politici energetice stabile şi predictibile pe termen lung, care să stimuleze investiţiile şi, implicit, producţia autohtonă de energie”, se mai arată în documentul citat.
Un alt aspect menționat de FPPG îl reprezintă un cadrul legislativ echilibrat, stabil, dar și competitiv. Sursa citată precizează că într-un context legislativ şi de reglementare echilibrat, stabil şi competitiv, România ar fi fost mult mai bine pregătită pentru iarna care începe, având noi surse de energie în producţie astăzi şi un exemplu în acest sens îl constituie proiectele de gaze naturale din Marea Neagră, care ar fi putut fi demarate cu ani în urmă, în condiţiile unui cadru legislativ offshore adecvat investiţiilor de o asemenea anvergura.
„Din păcate, în ciuda eforturilor industriei de a comunica specificul şi beneficiile proiectelor de gaze naturale offshore, legislaţia în vigoare (adoptată în 2018) a blocat investiţiile planificate de companii şi, implicit, avansarea proiectelor. Gazele naturale din Marea Neagră reprezintă singura soluţie a României pentru a-şi securiza accesul la energie şi de a traversa cu succes perioada tranziţiei energetice.
Mai mult, proiectele din Marea Neagră pot sprijini relansarea unor sectoare industriale din Romania şi ar genera contribuţii semnificative la bugetul de stat. De aceea, pe parcursul ultimelor luni, reprezentanţii şi partenerii FPPG au organizat ample discuţii cu membrii Parlamentului României, reuşind să găsească consens politic cu privire la urgenţa proiectelor de gaze naturale din Marea Neagră, dar şi la necesitatea unor prevederi clare privind stabilitatea fiscală şi legislativă, un sistem fiscal echilibrat şi mecanisme de piaţă liberă”, semnalează reprezentanţii federaţiei.