Proiectul este gândit special pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani şi beneficiază de un buget total de 445.000 de euro, susţinut de municipalitate şi de o bancă comercială. Din aceşti bani vor putea fi finanţate 60 de proiecte, din care cinci sunt dedicate grupurilor de tineri cu oportunităţi reduse.
'Scopul acestui proiect este derularea unui proces participativ bazat pe implicarea tinerilor. Pe baza rezultatelor obţinute, va fi finanţată implementarea unor iniţiative ale unor grupuri informale de tineri din localitate, care au legătură cu obiectivul municipiului de a dobândi titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Obiectivul strategic este crearea unui portofoliu de cel puţin 60 de proiecte propuse de către tineri şi adresate comunităţii locale, care vor contribui la participarea activă a locuitorilor în viaţa comunităţii', a declarat Andras Farkas, din partea Asociaţiei Grupul Pont, care este, de altfel, şi cel care a câştigat pentru Cluj-Napoca proiectul Capitalei Europene de Tineret 2015.
În urma finanţării ideilor care vor fi alese, vor rezulta anumite expoziţii sau activităţi care vor fi desfăşurate în spaţii publice şi vor avea accesul liber pentru public.
Proiectul 'Com'on Cluj-Napoca' se află la a doua ediţie, cea de anul trecut fiind desfăşurată printr-un grant EEA (n. r. – aşa numitele fonduri norvegiene). În cursul anului trecut au fost alese pentru finanţare 102 idei. Printre acestea se numără 'Exchange Buddies', care presupune organizarea unei activităţi la care să participe oameni din toată lumea, care să îşi împărtăşească unii altora cultura din care provin, 'Fiesta Cubana' – organizat în spaţii publice pentru a-i încuraja pe oameni să danseze, 'HangZoo' – idee în urma căreia a fost creat un cort în care trecătorii au încercat diferite instrumente muzicale sau 'MinorSwing', proiect prin care echipa care s-a ocupat de implementarea lui a montat hamace în parc şi i-a invitat pe oameni să stea în ele să citească cărţi.
Depunerea de proiecte a început luni, 13 iunie, termenul limită fiind 23 iulie. Proiectele vor fi decise prin vot deschis, care va avea loc în a doua jumătate a lunii august pe o platformă a proiectului. Câştigătorii vor fi anunţaţi în 7 septembrie.
AGERPRES