GlaxoSmithKline se află pentru a treia oară pe prima poziţie a topului care măsoară performanţele a 20 de companii farmaceutice de la nivel internaţional în ceea ce priveşte eforturile lor de îmbunătăţire a accesului la medicamente şi sănătate în ţările în curs de dezvoltare.
GlaxoSmithKline se află pentru a treia oară pe prima poziţie a topului realizat în cadrul ediţiei curente a Raportului, înregistrând cel mai mare punctaj la patru categorii analizate – managementul accesului la medicamente, activitatea de cercetare şi dezvoltare, capacitatea de dezvoltare şi donaţiile de medicamente şi filantropia.
"Poziţia ocupată în cadrul Raportului reprezintă recunoaşterea angajamentului asumat de GSK, a muncii şi dedicării oamenilor noştri – indiferent dacă aceştia lucrează la producerea milioanelor de doze de vaccinuri pentru ţările în curs de dezvoltare, dacă muncesc la cercetarea de noi tratamente pentru boli precum malaria, febra Dengue şi tuberculoza sau fac parte din echipele noastre din Africa dedicate susţinerii accesului la medicamente a populaţiei locale, în fiecare zi", a declarat referitor la lansarea raportului Sir Andrew Witty, CEO GlaxoSmithKline.
GSK este urmată de Johnson&Johnson, Sanofi, Merck & Co. şi Gilead Sciences.
Studiul ierarhizează companiile farmaceutice pe baza eforturilor acestora de a îmbunătăţi accesul global la medicamente, în funcţie de următoarele criterii: donaţii de medicamente şi acţiuni filantropice, capacitatea de dezvoltare, brevete şi licenţe, preţuri echitabile, cercetare şi dezvoltare, politici publice şi managementul accesului la medicamente.
Raportul – publicat pentru prima oară în 2008 şi apoi în 2010 – cuprinde un clasament a 20 de companii farmaceutice de la nivel global care sunt măsurate în arii strategice şi tehnice. De asemenea, se analizează tendinţele în industria farmaceutică în ceea ce priveşte angajamentele companiilor, transparenţa, performanţele şi inovaţia.
Raportul ‘Accesul la Medicamente’ reprezintă o iniţiativă importantă a Fundaţiei ‘Access to Medicines’ (https://www.accesstomedicineindex.org/), o organizaţie internaţională non-profit, înfiinţată în 2004, ce îşi dedică activitatea îmbunătăţirii accesului populaţiei la medicamente.