Compania aeriană care angajează însoțitori de zbor din România

Compania aeriană low-cost Wizz Air recrutează însoțitori de zbor pentru bazele din București și Cluj, ca parte a planului de dezvoltare anunțat pentru anul 2016.

Astfel, aplicanții trebuie să îndeplinească o serie de condiții: vârsta peste 18 ani, să dețină un pașaport valid, diplomă de bacalaureat, să fie fluenți în engleză atât în scris, cât și vorbit, să știe să înoate, să aibă experiență în relația cu clienții, dar și să poată ajunge la aeroport în maximum o oră, reiese din datele companiei.

Un plus vor avea cei care au abilități excelente de comunicare, cei care sunt flexibili pentru programul în schimburi și cei care se integrează și lucrează ușor într-o echipă. Potrivit companiei, interviurile pentru angajare se vor susține între 15 și și 22 februarie.

Spre finalul anului trecut, compania a anunțat că a semnat primul contract de leasing cu CCB Financial Leasing pentru 11 aeronave Airbus A321ceo¹, acesta fiind cel mai mare contract de leasing al companiei. Aeronavele sunt programate pentru livrare în 2016-2017.

Înțelegerea corespunde modelului de business al Wizz Air, de a vinde și apoi de a prelua în leasing, prin intermediul căruia compania negociază și contractează direct noile aeronave de la Airbus, iar apoi încheie un contract de vânzare și leasing cu o companie de leasing.