Este vorba de un ajutor financiar de 300.000 lei și medicamente puse la dispoziție în funcție de necesitățile fiecărui spital.
“Solidaritatea, în această perioadă deosebit de dificilă, cu cei care fac tot ceea ce le stă în putință pentru a avea grijă de viețile noastre, este un gest vital și uman. Știm că resursele spitalelor sunt limitate acum, când cheltuielile pentru medicamente și materiale sanitare de protecție atât de necesare au crescut considerabil. Cu toții avem acasă copii, părinți vârstnici, pe care vrem să-i știm în siguranță și să aibă parte de tratament medical adecvat, dacă va fi necesar”, a declarat Ioan Nani, director general al companiei Antibiotice.
Unitățile spitalicești ieșene spre care se vor îndrepta donațiile companiei Antibiotice
- Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Cuviosa Parascheva,
- Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu (spitalul de Neurologie),
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon
- Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George I.M. Georgescu
- Spitalul Clinic de Pneumologie
- Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Sfânta Maria
- Spitalul Clinic Dr. I. C. Parhon
Compania Antibiotice a luat toate măsurile necesare
Pentru a preveni răspândirea coronavirusului și continuarea activitații de producție a medicamentelor, compania Antibiotice a luat toate măsurile pe care le-a avut la dispoziție pentru a proteja sănătatea angajaților: organizarea lucrului de acasă a personalului indirect productiv, limitarea accesului persoanelor străine pe platformă, dezinfecții periodice ale spațiilor comune, controale medicale zilnice efectuate de cadrele medicale proprii etc.
„Urmărind cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi, contribuim fiecare dintre noi la rezolvarea cu consecințe mult mai reduse, această problemă de sănătate care ne afectează pe toți”, a completat Ioan Nani.
În acest mod, producătorul de medicamente Antibiotice Iași se alătură tuturor celor care susțin comportamentul responsabil față de siguranța, sănătatea și viețile semenilor.