Anunțul declanșării stării de urgență a venit pentru Glovo, paradoxal, cu o scădere puternică a comenzilor, întrucât sentimentul de panică și nesiguranță al românilor I-a determinat pe aceștia, așa cum știm, să-și facă stocuri mari de alimente. Astfel că, în primele zile de la declararea stării de urgență, Glovo a înregistrat o scădere abruptă a comenzilor, ne-a explicat Victor Răcariu.
Ulterior, când românii au început să mai epuizeze stocurile, compania de curierat a început să aibă o creștere semnificativă a comenzilor pe zona de hypermarket. Ca o curiozitate, șeful Glovo ne-a dezvăluit că, pentru prima dată, în loc de clasicii burgeri, shaorma și pizza, compania a avut un alt produs vedetă: apa. Românii au cumpărat masiv, prin Glovo, baxuri de apă.
Când românilor le-a mai venit inima la loc, când s-au plictisit să gătească în izolare, au început să comande mai multă mâncare de la restaurant, astfel că au început să se comande din nou, masiv, burgeri, shaorma și pizza, genul de mâncare “fast serve”, adică cea care poate fi consumată cu maximum un tăcâm. Schimbarea, față de perioada de dinainte de pandemie, a constat în faptul că suma unei comenzi a fost mult mai mare, din cauza faptului că se lansau comenzi pentru mai multe persoane.
Creștere de 30%
Coincidența face ca Glovo să fi împlinit 2 ani de activitate în România chiar în această perioadă, astfel că Victor Răcariu a putut să vorbească și despre dimensiunea business-ului din România, dar și despre planurile de viitor ale companiei. Pentru că business-ul Glovo arăta complet diferit anul trecut față de cum este în momentul de față, o comparație cu perioada similară din 2019 este irelevantă, însă este interesant ce a însemnat starea de izolare pentru afacerile companiei. Astfel, directorul Glovo ne-a dezvăluit că vânzările companiei au înregistrat o creștere de 30% față de începutul anului. De când a intrat în România, aplicația Glovo a fost descărcată de 1,7 milioane de ori iar utilizatorii au comandat peste 16,3 milioane de produse. Preferințele românilor rămân constante, cele mai comandate produse fiind în continuare burgerii, shaorma, cartofii prăjiți și pizza. De la deschiderea Glovo au fost comandate aproape 2 milioane de burgeri, 650.000 de shaorme, 680.000 de porții de cartofi și 520.000 de pizze.
“În ceea ce privește partenerii, dacă în luna mai a anului trecut aveam 235 de business-uri în aplicație, acum am ajuns la peste 1500 de parteneri activi, printre care putem menționa parteneri puternici precum McDonald’s, KFC, Starbucks, Burger King, Pizza Hut, Subway sau Taco Bell. Cea mai spectaculoasă evoluție a fost reprezentată de parteneriatul cu Kaufland, pe care l-am extins în toate orașele în care suntem prezenți”, spune Victor Răcariu. Și pentru că tot a venit vorba de parteneriatul cu Kaufland, trebuie menționat faptul că de la începutul parteneriatului, din Kaufland au fost livrate peste 4 milioane de produse. Cele mai mari valori ale comenzilor au fost înregistrate tot pentru Kaufland, respectiv 3.001 lei pentru o listă de cumpărături de 293 de produse și 2.561 lei pentru o listă de cumpărături de 281 de produse. Cea mai mare comandă din afara secțiunii Kaufland a avut o valoare de 2.248 lei, pentru 29 de produse de la un magazin cu specific rusesc din București.
Planurile de viitor ale Glovo
Aflată încă la început de drum, Glovo nu a ajuns încă la un break-even, astfel că planurile companiei vizează, în primul rând sustenabilitatea business-ului. “În următorul an, ne dorim ca Glovo să devină sustenabil în România. Vom implementa o strategie nouă de business mai accesibilă pentru clienți, care să se reflecte în livrări mai rapide, mai ieftine și oferte diversificate în aplicatie,” spune Victor Răcariu.
Apariția pandemiei de coronavirus a impulsionat extinderea ariei de acoperire a aplicației, însă extinderea masivă nu s-a bazat exclusiv pe contextul pandemiei ci, mai degrabă, pe o eficientizare masivă a procesului de extindere. Astfel, compania este prezentă în 26 de centre urbane din toată țara, 22 dintre acestea fiind inaugurate în ultimul an. Pe lângă extinderea în localitățile din proximitatea Bucureștiului, precum Corbeanca, Otopeni sau Săftica, aria de acoperire a Bucureștiului s-a lărgit și ea, locuitorii din Tunari, Mogoșoaia, Bragadiru, Chitila și Popești-Leordeni putând beneficia de serviciile Glovo începând cu luna aprilie. Trebuie precizat faptul că București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Iași se află în topul orașelor cu cele mai multe comenzi.
Un aspect important a ceea ce înseamnă Glovo este cel al curierilor. Odată cu creșterea business-ului și a numărului de comenzi, a crescut și flota de curieri parteneri, în aplicație fiind înscriși în acest moment peste 17.200 de curieri parteneri. Și pentru că tot vorbim de curieri, Victor Răcariu ne-a dezvăluit faptul că odată cu explozia șomajului tehnic, Glovo s-a confruntat cu o creștere imensă de solicitări din partea românilor care voiau să devină parteneri Glovo, afectați, cel mai probabil, de scăderea veniturilor. La un moment dat, compania a fost nevoită chiar să blocheze posibilitatea de a deveni curier partener, întrucât numărul solicitărilor era extrem de mare. Trebuie precizat faptul că un curier Glovo poate ajunge la un venit de 24 de lei pe oră.