Gigantul sud-coreean Samsung se menţine pe prima poziţie, după ce a vândut 71,5 milioane de smartphone-uri în trimestrul doi din 2018, dar Huawei a urcat pe locul doi, livrând 54,2 milioane de unităţi, conform IDC.
În perioada aprilie-iunie 2018, compania americană Apple a vândut pe plan global 41,3 milioane de iPhone-uri, având o cotă de piaţă de 12,1%, comparativ cu 20,9% pentru Samsung şi 15,8% pentru Huawei.
Este pentru prima dată de la începutul lui 2010 când Apple nu ocupă una din primele două poziţii pe piaţa telefoanelor mobile inteligente, anunţă IDC.
„Huawei a trecut la modele mai scumpe, lansând noi smartphone-uri pe segmentul premium, cu cele mai noi caracteristici. Huawei P20 Pro este primul model de pe piaţă echipat cu o cameră triplă în spate, depăşindu-i astfel pe concurenţi”, susţine analistul Gerrit Schneemann de la IHS Markit.
Datele de la firma Canalys, care analizează vânzările de smartphone-uri în China, arată că aici s-au vândut peste 100 de milioane de unităţi în trimestrul doi din 2018, de la 91 de milioane în primele trei luni ale anului, iar cota de piaţă a Huawei pe plan local a ajuns la nivelul record de 27%.
Piaţa chineză este esenţială pentru Huawei deoarece este supusă criticilor în SUA, Australia şi alte ţări din cauza temerilor că ar putea facilita spionajul din partea autorităţilor chineze. Practic, compania a fost exclusă de pe piaţa americană, unde nici un mare operator de telefonie nu-i mai vinde smartphone-urile.
Huawei a dezminţit că ar facilita spionajul şi a precizat că este o companie privată, nu este sub controlul Guvernului de la Beijing şi nu se supune reglementărilor chineze de securitate peste hotare.
Analiştii se aşteaptă la o încetinire a vânzărilor de telefoane mobile inteligente în următoarele trimestre, pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA, ceea ce i-ar afecta pe principalii producători: Huawei, Xiaomi, Oppo şi Vivo.
Veniturile Huawei au urcat la 325,7 miliarde de yuani (47,97 miliarde de dolari) în primul semestru din 2018, în timp ce marja de profit a crescut la 14%, de la 11% în urmă cu un an.