Fost avocat al grupului Rompetrol, partener fondator al casei de avocatură Budușan, Bâldea & Asociații, Alexandru Bâldea a înființat Artmark în 2008, împreună cu Radu Boroianu, cunoscut îndeosebi pentru calitatea de fost senator PNL și ambasador al României în Elveția.
Se cunoșteau din familie, amândoi descinzând din neamuri marcate de figuri clericale (stră-străbunicul lui Alexandru Bâldea a fost patriarhul Miron Cristea). Gândul să lanseze un business în zona artei îl aveau de ceva ani, cu atât mai mult cu cât „eu comercializam artă din 2003, cumpăram din locuri fără vad şi le vindeam la preţuri mai mari.
Vin dintr-o familie de colecţionari, totul a venit natural. Şi când mi-am aranjat casa am amenajat parterul ca un spaţiu de galerie. Până la urmă n-am mai deschis-o, însă.“
Atunci, în 2008, au lansat Artmark. „El voia o galerie, eu voiam o casă de licitații, până la urmă am făcut ceva la mijloc.“, spune Bâldea. Au pornit având în spate un fond de investiții elvețian, care le-a adus banii necesari achiziționării unor tablouri extrem de valoroase. Așa au reușit performanța de a stabili, încă de la prima licitaţie, două recorduri: un Grigorescu vândut cu 120.000 de euro şi un Ţuculescu, cu 80.000 de euro (în condiţiile în care recordul precedent pentru o operă a lui Ion Țuculescu fusese de 20.000 de euro).
Din februarie, fondul își va face exitul. Între timp, Radu Boroianu a ieșit din acționariatul companiei, lansându-și propria sa galerie de artă, iar acționar minoritar a devenit Manuela Plăpcianu, fost CEO al Bancpost.
Punct cu punct, spre o piață matură
„Sincer, ce facem aici nu e un demers de promovare a culturii, ci e pur și simplu un business din care trebuie să iasă bani. Iar pentru asta piața trebuie să crească, și facem ce ne stă în putere să programăm evoluția ei.“ Câțiva dintre pașii urmați în acest sens: „Aducem permanent noi și noi clienți, care sunt surprinși să afle cât de accesibilă e arta. I-am făcut să înțeleagă că, în momentul acesta, indiferent de ce cumperi, tot vei avea un profit.
La un moment dat, această tendinţă se va domoli, dar acum e în ascensiune. Deja numărul clienților e mare, chiar avem oameni care cumpără mult şi îşi ţin ulterior operele în depozitul nostru, pentru că nu mai au loc.“ Spune că, în general, cumpărătorii de artă nu pot fi împărțiți între „pasionați“ și „investitori“.  „E un mix, și dacă urmăreşti doar profitul, gustul tău personal tot intervine în momentul achiziţiei.“ Gustul și informațiile din diverse surse, între care indexul Artmark, un catalog al randamentelor anuale ale artiștilor români ajuns acum punct de reper în cazul investiției în artă (care s-a dovedit, de altfel, „vedeta“ plasamentelor în perioada crizei economice). „Indexul e un instrument original, în afară nu există aşa ceva: pieţele fiind mult mai dezvoltate, nu au nevoie de asemenea repere.“
I-au convins, de asemenea, pe colecționari să înceapă să „dea din casă“. „Până acum un an și jumătate ne duceam peste ei, îi deranjam, pentru că lucrările bune nu sunt niciodată de vânzare, aşa că trebuie să ai putere foarte mare de convingere. De obicei nu vor să vândă, vor să le lase urmaşilor. Acum au început să vină ei la noi, şi-au dat seama că e o sursă bună de câştig“. Spune că în România există colecţionari mari, „atât ca număr de opere deţinute, cât şi ca subtilitate a gustului. Mai există unii care au doar zece lucrări, dar toate foarte valoroase.“
Alt pas în creșterea pieței este, firesc, decizia de a risca. „Anul ăsta organizăm două licitaţii de artă contemporană, la care sperăm să vindem 75%, cât să ne acoperim costurile. În rândul contemporanilor, rata de vânzare e de obicei mică, poate 30%, și la preţuri foarte mici.“ Măsura succesului? „Dacă reușim să facem totul cum trebuie, sunt sigur că în trei ani vom avea contemporani care se vor vinde cu 50.000 de euro.“
8,3 milioane de euro a valorat piața de artă în 2010, în creștere cu 130% față de anul precedent. Din această sumă, vânzărilor Artmark le-au revenit 5,9 milioane, aducând firmei un profit de aproape 500.000 de euro. De asemenea, la nivel de piață au existat 2.400 de obiecte comercializate, din care s-au vândut 65%