Compania care face angajări în timpul pandemiei. Salariile pot trece de 3.500 de lei

Criza produsă de coronavirus a forțat mai multe companii să își dea afară o parte din angajați. Nu este cazul acestei companii care, în ciuda crizei existente, vrea să se extindă și să facă angajări.

Mai precis, este vorba despre restaurantul tip fast food Burger King. Președintele restaurantului, Alan Laughlin, a declarat pentru news.ro, că își continuă extinderea planificată la începutul acestui an.

„La începutul acestui an, înainte de pandemie, ne propusesem deschiderea a şase noi restaurante. Am luat în calcul la momentul respectiv şi expansiunea în alte oraşe mari din afara Bucureştiului. O parte dintre aceste proiecte sunt deja începute şi sperăm să le deschidem în această jumătate a anului. Nu avem o dată sigură, deoarece depindem şi de evoluţia lucrurilor la nivel naţional/internaţional, de factorii externi care nu ţin de noi.”, a fost o parte din mesajul transmis de către președintele restaurantului.

Acesta a mai declarat că este fericit că a reușit să deschidă un nou restaurant, în plină pandemie de coronavirus, în Piața Universității. Prin deschiderea de mai multe restaurante, președintele Burger King este de părere că susține economia și, mai mult decât atât, oferă noi locuri de muncă.

Ce salarii sunt la Burger King

Reprezentantul companiei a declarat, pentru sursa anterior menționată, care este oferta salarială a Burger King. Astfel, salariul pornește de la 1.750 lei net (2.950 brut) pentru lucrătorii din restaurante și 2.500 – 3.800 net (4.250-6.500 lei brut) pentru manageri.

Ce decizii au fost luate în timpul pandemiei de coronavirus

„La început, în starea de urgenţă, am fost nevoiţi să închidem toate restaurantele. Nu a fost un moment uşor, însă am ştiut că viteza timpului de reacţie este crucială. Ne-am reorganizat, am căutat soluţii iar apoi le-am şi implementat rapid.

Astfel, am început să ne concentrăm pe zona de food delivery, take away şi, mai apoi, când lucrurile au devenit oarecum mai relaxate, am oferit şi serviciul de pick-up. În acest moment ne bucurăm de rezultate bune, ca urmare a mobilizării noastre rapide  – în cele trei luni am reuşit să avem aproximativ 60.000 de comenzi înregistrate şi 15.000 de Whopper burgeri vânduţi.

Sunt cifre care ne bucură şi vrem să ne menţinem pe un trend ascendent. Într-adevăr, nu ştim ce urmează şi nu putem prevedea, dar am învăţat în această perioadă cât de important este să nu îţi abandonezi niciodată clienţii.

Oricâte obstacole ar fi de trecut, aceştia merită cele mai bune servicii şi totodată să se simtă în siguranţă”, spune Alan Laughlin.