Eurosender este un site de rezervări online pentru expedierea de diverse articole dintr-un stat UE în altul, fondat în 2014. Prin agregarea nevoilor de expediere individuale ale clienților, compania poate negocia prețuri mai avantajoase cu furnizori de înaltă calitate.

Procesul de expediție este unul simplu: comanda online alături de plata securizată este urmată de preluarea pachetului de la adresă, expediția poate fi urmărită prin programul de tracking online iar pachetul este livrat la adresă de unul dintre curierii agreați. Eurosender are contract la nivel european cu companiile de curierat DPD şi GLS, în  baza căruia se livrează și în România, dar are în vedere extinderea parteneriatelor cu firmele de curierat.

Costurile Eurosender pentru expediții sunt cu până la 70% mai mici decât costurile de curierat standard, datorită volumului realizat. Spre exemplu, expedierea unui colet de 20 kg din România în Italia sau Germania are un cost de 24,99 euro, iar din România în Marea Britanie sau Spania de 29,99 euro. Pentru orice colet care depășește limita de 50kg se realizează o ofertă individuală.

Diferenţele de preţ faţă de firmele de curierat sunt mari. Astfel, pentru cei care vor să trimită un colet în Italia preţurile la firmele de curierat sunt de 357 euro la DHL, 133 euro la TNT, 270 de euro la UPS în timp ce la Eurosender costul este de 25 euro, cu precizarea că pachetul ajunge în patru zile. Pentru Spania şi Marea Britanie termenul este de şase zile, iar pentru Germania două zile.

Pachete pot fi trimise şi în ţara la tariful de 7 euro, iar termenul maxim de livrare este de 48 ore. Compania are în plan o colaborare şi cu eMAG, cel mai mare magazin online din regiune, în special pe partea de retururi.

Focus pe România

Eurosender are ca obiectiv pentru 2016 o medie de 3.500 de comenzi pe lună plasate de români, în condițiile unei valori medii a comenzii de 45 euro în prezent.

Clienții români targetați sunt studenții și românii care lucrează în afara țării, precum și rudele acestora. În zona B2B, Eurosender se focusează asupra companiilor mici și mijlocii care folosesc în mod curent servicii de curierat, cât și asupra celor care, din cauza nivelului scăzut de pachete pe care le trimit sau a ritmului inconstant, au o putere de negociere mai slabă în acordurile cu companiile de curierat. Investițiile pe piața locală în perioada următoare se vor îndrepta către promovarea pe piața digitală, dezvoltarea echipei de suport prin angajarea mai multor persoane vorbitoare de limba română și către cercetări de piața. De asemenea, Eurosender are în vedere negocierea unor parteneriate cu mai multe companii de curierat, încheierea de parteneriate cu hoteluri și hosteluri, dezvoltarea pe piața de e-commerce prin istalarea unor plug-in-uri pe astfel de platforme.

 

“Pe un termen de trei ani, obiectivul nostru este să devenim cea mai mare companie care oferă servicii logistice prin comenzi online pe piața locală. Dincolo de numărul mare de români care au rude plecate la muncă sau la studii, potențialul de creștere este determinat de principalele avantaje oferite clienților – costuri mai scăzute, confortul și economia de timp datorate platformei facil de accesat, urmăririi comenzii și livrării door-to-door“, declară Gabriela-Mihaela Buzoianu, Country Manager Eurosender pentru România.

Compania Eurosender a fost fondată în mai 2014, în Slovenia, de către tinerii antreprenori Jan Štefe și Tim Potočnik, alături de dezvoltatorul web Žiga Janež, fiind prima platformă de agregare la nivel european care oferă același set de termeni și condiții, indiferent cu ce curier va fi transportat bagajul, asigurare în valoare de 200 euro pentru fiecare pachet, adresându-se atât persoanelor fizice, cât și companiilor mici și mijlocii.  La câteva luni de la lansare, ca platformă dedicată în principal studenților și expaților, Eurosender a beneficiat de investiții de 25.000 de euro, făcând parte din unul dintre cele mai mari grupuri media, ProSiebenSat 1, și de 40.000 de euro prin fondul Silicon Gardens, fapt care i-a permis extinderea către segmentul B2B. Recent, Eurosender a mai atras o investiție de 220.000 euro din partea unui grup de antreprenori sloveni, pe baza unei evaluări a companiei la 3,6 milioane de euro. La începutul anului viitor se va încheia o nouă rundă de investiții de câteva milioane de euro, iar compania își propune să direcționeze o proporție însemnată din acestea către piața din România. Cifra de afaceri pentru anul viitor este estimată la 7 milioane de euro.