Compania ieșeană Quartz Matrix anunță intrarea pe piața internațională cu soluția Qleap, după ce, de curând, a realizat prima implementare din afara țării în Ungaria, iar la sfârșitul lunii octombrie 2022, a primit premiul întâi la categoria ,,IoT – Digital Innovation of the Year”, în cadrul competiției internaționale Go Global. Prin intermediul platformei, companiile și-au redus cu până la 11% consumul de energie și, implicit, cheltuielile. Quartz Matrix a înregistrat, în 2022, o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro (59 de milioane de lei), prin implementarea cu succes a 600 de proiecte complexe, potrivit unui comunicat de presă.
Soluții inovatoare
,,Am ȋnceput deja implementarea Qleap ȋn afara țării, pentru un client din Ungaria. Din luna martie 2023, ne vom concentra pe extinderea internațională a platformei. În contextul creșterii prețurilor la energie, marii consumatori industriali caută soluții pentru a diminua consumul de energie și costurile, ȋn general, dar și de a reduce amprenta de carbon. Noi le oferim un produs unic ȋn piața globală, ce reușește colectarea tuturor datelor dintr-o companie și interpretarea lor, pentru un management digital complet, atât al utilităților, cât și al echipamentelor. O economie de până la 11% a cheltuielilor cu energia este importantă, mai ales ȋn vremurile acestea”, a precizat Mihai Suchar, directorul general al companiei Quartz Matrix. QLeap a luat naștere din nevoia companiilor de a avea o privire globală asupra business-ului, cu toate consumurile posibile. Inițial, cei de la Quartz Matrix au dezvoltat două produse distincte: ENEF (pentru managementul utilităților) și KMR ( pentru managementul mentenanței). Ulterior, acestea au intrat ”sub tutela” aceleiași platforme, QLeap, pentru o coerență cât mai mare asupra cheltuielilor, a eficienței, dar și pentru un control sporit asupra emisiilor de CO2. O echipă de 15 persoane a lucrat la construirea produsului.
„Dorim să contribuim la obiectivele clienților noștri”
Peste 600 de proiecte implementate și o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, în 2022 Compania Quartz Matrix a înregistrat, în 2022, o cifră de afaceri de 12 milioane de euro (59 de milioane de lei), ȋn creștere cu aproape 11% față de anul precedent. Și echipa a crescut anul acesta, ajungând la 110 angajați. Din cele 600 de proiecte implementate cu succes, focusul a fost pe soluția QLeap, cu cele trei module – KMR, ENEF și IoT. De asemenea, ieșenii au mai livrat soluții și servicii IT, de la consultanță în proiectare și securitate cibernetică, până la implementare, administrare și mentenanța sistemelor informatice, companiilor românești interesate de tehnologii digitale.
,,Digitalizarea nu reprezintă pentru noi un scop în sine, ci mijlocul prin care ne dorim să contribuim la obiectivele clienților noștri, prin soluții digitale customizate și sustenabile. În tot acest proces, sustenabilitatea are un rol important pentru a reduce implicațiile asupra mediului înconjurător. Unul dintre motivele pentru care plaforma IoT QLeap a fost recunoscută la nivel internațional este tocmai pentru că a fost luat ȋn considerare acest criteriu al sustenabilității. De asemenea, selectăm cu atenție partenerii cu care lucrăm și ne asigurăm că împărtășim aceleași valori. Nu în ultimul rând, susținem și dezvoltăm intern campanii de CSR, prin care încurajăm colegii să fie responsabili și să înțeleagă impactul pe care îl pot avea asupra mediului înconjurător”, a încheiat Mihai Suchar, directorul general Quartz Matrix.