Compania Electric Plus deschide un nou showroom în valoare de peste 100.000 de euro în București (P)

Electric Plus, liderul național în producția de tâmplărie termoizolantă din PVC, cu o cifră de afaceri de aproximativ 26 milioane de euro în anul 2017 și un profit de 1,33 milioane de euro, a deschis un nou showroom în valoare de peste 100.000 de euro în București.

Showroomul are 120 de metri pătrați, 10 angajați în acest moment, urmând să ajungă la 15 până la finalul anului, și este situat în Str. Turnu Măgurele nr. 270D, clădirea Cavar Center. De luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00 și sâmbăta de la 9:00 la 14:00, consultanții Barrier vor oferi informații despre produse și vor da celor interesați cele mai avizate sfaturi în privința tâmplăriei din PVC.

”De 15 ani suntem mândri să producem și să oferim românilor și nu numai produse de cea mai înaltă calitate. Am reușit să transformăm afacerea dintr-o afacere de familie într-un business la nivel național, fiind prezenți aproape în toate marile orașe din țară. Astăzi deschidem un nou showroom la București și vă asigurăm că nu ne vom opri aici. Vom continua extinderea și în zona de sud a țării, până vom ajunge la o acoperire națională de 100%. Obiectivul nostru este să creștem constant, să asigurăm un mediu stabil de lucru angajaților noștri și să livrăm clienților cele mai bune soluții, așa cum i-am obișnuit în toți acești ani”, spune Adrian Gârmacea, CEO Electric Plus.

Electric Plus investește constant atât în creșterea brandului său BARRIER®, cât și în dezvoltarea angajaților săi și a partenerilor de afacere. Compania are în prezent 31 de francize pentru brandul său BARRIER®. BARRIER® își desfășoară activitatea prin intermediul unei rețele de 300 de parteneri. Brandul este prezent pe 85% din întreg teritoriul României și în câteva țări din Uniunea Europeană, precum Franța, Marea Britanie, Germania, Italia și în curând în Belgia.

“Suntem deosebit de bucuroși că am reușit să aducem brandul BARRIER® clienților din București. Avem convingerea că ne vom ridica la nivelul așteptărilor și nevoilor acestora. Brandul BARRIER® are deja notorietate și suntem mândri să promovăm produse de cea mai bună calitate realizate de către români pentru români. Este prima franciză BARRIER® din București, iar eforturile noastre vor fi direcționate către oferirea unor soluții personalizate prin care ne dorim să creștem valoarea pe care deja o aducem clienților noștri prin calitatea serviciilor“, a declarat Andreea Spunoae, Administratorul noului showroom BARRIER® din București.

Sistemul franciză BARRIER® oferă partenerilor mai multe beneficii, printre care: o rețea în continuă expansiune, cu un număr de peste 300 de parteneri activi, showroom-uri amplasate strategic și elemente de identitate vizuală cu un design care rămân în mintea consumatorilor. De asemenea, pentru a-și susține partenerii francizați, BARRIER® a creat Academia BARRIER®. Această academie, prin programele de dezvoltare dedicate tuturor colaboratorilor, asigură atât creșterea nivelului de cunoștințe despre produsele, serviciile și procedurile BARRIER®, cât și îmbunătățirea abilităților specifice de vânzare, comunicare și relaționare cu clienții. În cadrul Academiei, BARRIER® oferă și perfecționarea continuă a tuturor angajaților companiei.

În cursul anului 2017 Electric Plus a pus în funcțiune a doua linie de producție sticlă, în valoare de aproximativ 1 milion de euro și a început investițiile în noile capacități de producție, estimate a fi funcționale în cursul anului 2019. De asemenea, după o investiție de 500.000 de euro a lansat proiectul de schimbare a sistemului financiar contabil cu un sistem de management informațional de tip ERP, SAP, care va fi pus în funcțiune în luna mai a acestui an. Pentru anul 2018 compania își propune să se concentreze pe finalizarea proiectului de mărire a capacității de producție (PVC, aluminiu, sticlă, foliere) și a spațiului aferent personalului administrativ, tehnic, vânzări și Academie. Noua capacitate de producție va avea 200 de angajați.

 

Despre BARRIER®

În prezent, compania Electric Plus deține cele mai moderne linii de fabricație din industria de tâmplărie PVC. Divizia de tâmplărie PVC a fost înființată în anul 2003 și produce ferestre și uși din PVC, sub numele de BARRIER®. Ferestrele BARRIER® sunt produse în fabrica din Bacău cu ajutorul a peste 600 de angajați, fiind renumite atât în România, cât și în partea de est a Europei. În urma investiției finalizate în 2016, BARRIER® deține cel mai modern complex de producție de ferestre și uși din România și asigură toată gama de produse pentru tâmplărie PVC, de la producția de ferestre și uși, la sticlă termoizolantă, foliere profile, curbare profile, precum și uși secționale rezidențiale și industriale și rulouri.