Gábor Sztaniszláv în vârstă de 37 de ani, s-a alăturat companiei în 2009 şi, până de curând, a ocupat poziţia de Senior Commercial Manager Amgen Ungaria şi al Centrului de Excelenţă Amgen pentru Europa Centrală şi de Est (ECE). În cadrul acestei funcţii a fost responsabilul comercial pentru toate produsele Amgen din Ungaria precum şi coordonatorul de marketing al ECE (7 state) pentru un produs cheie utilizat în terapiile oncologice.
Performanţele sale în management, dublate de calităţile de leadership demonstrate precum şi înţelegerea nevoilor companiei, au facut din Gábor Sztaniszláv cea mai bună alegere pentru a implementa noua strategie de dezvoltare a Amgen România şi, totodată, cel mai tânăr General Manager din regiune.
Este licenţiat în farmacie la Universitatea de Medicină Semmelweis şi absolvent al unui MBA în cadrul Universităţii din Durham, Marea Britanie.
"După 3 ani de creştere continuă, Amgen România a atins o maturitate care se traduce printr-o mai bună orientare către nevoile pacienţilor şi ale medicilor, asigurând un acces mai mare la medicamentele biologice. Ne propunem să aducem mai aproape de pacienţii din România produsele inovatoare pe care le-am lansat cu succes pe alte pieţe şi, de asemenea, produsele promiţătoare pe care le avem în dezvoltare", a subliniat Gábor Sztaniszláv, General Manager Amgen România.
Compania Amgen produce medicamente originale şi a fost prezentă în România printr-un program medical timp de câţiva ani, terapiile sale fiind disponibile pacienţilor prin intermediul distributoriilor locali încă din 2004. Începând cu luna septembrie a anului 2009 Amgen a deschis reprezentanţa locală formându-şi o echipă proprie dedicată.