Guvernul va înfiinţa, prin hotărâre, Compania Farmaceutică Română, în care producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB) va reprezenta nucleul central, şi va acorda noii structuri statutul de societate de interes strategic naţional, cu toate facilităţile aferente, a declarat, joi, premierul Boc. Emil Boc a vizitat laboratoarele Antibiotice Iaşi, asigurând conducerea companiei că autorităţile vor asigura sprijin pentru modernizarea unităţii, obţinerea licenţelor
Guvernul va înfiinţa, prin hotărâre, Compania Farmaceutică Română, în care producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB) va reprezenta nucleul central, şi va acorda noii structuri statutul de societate de interes strategic naţional, cu toate facilităţile aferente, a declarat, joi, premierul Boc.
Emil Boc a vizitat laboratoarele Antibiotice Iaşi, asigurând conducerea companiei că autorităţile vor asigura sprijin pentru modernizarea unităţii, obţinerea licenţelor şi tehnologizare. Premierul a amintit totodată intenţia Guvernului de a înfiinţa Compania Farmaceutică Română, precizând că viitoarea structură va avea statut de interes strategic naţional.
„Guvernul are în analiză un plan care să vizeze înfiinţarea unei companii farmaceutice naţionale, în care nucleul central şi greu să fie Antibiotice. Prima dată ar urma să se înfiinţeze această companie printr-o hotărâre de guvern, prin comasarea în principal a Unifarm şi Oficiului Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, urmând ca, după aceea, acţiunile Ministerului Sănătăţii să fie preluate, astfel încât Antibiotice să devină structura de forţă a acestei companii naţionale”, a spus Boc.
Guvernul a anunţat, în urmă cu un an, că intenţionează să înfiinţeze Compania Farmaceutică Română, care să includă Antibiotice Iaşi, Sanevit Arad, Unifarm şi departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino de la Bucureşti şi Iaşi.
În 2008, Antibiotice a fost lansată la privatizare prin licitaţie cu strigare, procedură anulată însă în urma unei anchete a Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor. Ulterior, pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat a fost trecut din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cea a Ministerului Sănătăţii.
Antibiotice Iaşi estimează pentru acest an afaceri în urcare cu 9,2%, la 240 milioane lei, şi un profit net de 14,7 milioane lei, mai mare cu 20,7%, ca urmare a aplicării un plan de măsuri privind reducerea cheltuielilor şi creşterea rentabilităţii.
Anul trecut, Antibiotice a înregistrat o cifră de afaceri de 219,75 milioane lei, în creştere cu 2%, comparativ cu 2008, în timp ce profitul net s-a plasat la 12,17 milioane lei, valoare cu 15,1% peste câştigul din anul precedent.
Potrivit datelor firmei de analiză şi studii de piaţă Cegedim, Antibiotice a avut anul trecut o cotă de 2,5% din piaţa farmaceutică şi se plasează pe locul 11 în clasamentul companiilor locale de medicamente.
Ministerul Sănătăţii deţine 53,02% din acţiunile Antibiotice, iar SIF Oltenia controlează 10,09% din titluri.
SURSA: Mediafax