Compania feroviară de stat BDZ din Bulgaria intenţionează să reducă numărul de angajaţi cu 600 de persoane, după ce de la începutul anului a concediat alţi 700, în urma impactului crizei economice, transmite Mediafax.
„În acest moment, este prevăzut să fie desfiinţate alte 600 de posturi”, a declarat un purtător de cuvânt al BDZ.
Volumul mărfurilor transportate de BDZ, care are 15.532 de angajaţi, a scăzut cu 36% în primele cinci luni ale acestui an, faţă de intervalul similar din 2008, ca efect al recesiunii economice.
Compania, a cărei restructurare a fost amânată de toate guvernele Bulgariei, de la căderea comunismului, în 1989, a raportat pierderi de 9,2 milioane leva (4,7 milioane euro) în 2008, cu toate că a primit subvenţii de 135,5 milioane de leva (69,3 milioane euro).
Peste jumătate din vagoanele de călători ale BDZ au o vechime de peste 20 de ani, iar analiştii consideră că transportatorul are nevoie de circa 2,6 miliarde de leva (1,3 miliarde euro) pentru modernizare.
SURSA: Mediafax