Capital.ro informa ieri că CFR Călători are prevăzut pentru acest an, conform bugetului de venituri şi cheltuieli, pierderi de 400 de milioane de lei. Rezultatul estimat este totuşi îmbucurător dacă ne raportăm la 2012, an în care compania de stat a raportat pierderi de 992,2 milioane de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

În ultimii ani, politica statuluia fost ca pe anumite linii să nu mai circule CFR Călători, fiind considerate linii interoperabile din cauza pierderilor acumulate ca urmare a călătoriilor frauduloase. Pe anumite secţii au intrat operatorii privaţi care dau lecţii managerilor de la stat şi obţin chiar şi profit.

Un exemplu în acest sens este Transferoviar Călători, compania care face parte din Transferoviar Grup,  unul dintre investitorii care au participat la privatizarea CFR Marfă, însă s-au retras în ultimul moment. Capital.ro a informat la acea oră că autorităţile de la Transporturi au modificat condiţiile de participare la licitaţia, tocmai pentru a putea permite Transferoviar Grup să participe la licitaţie întrucât nu îndeplinea criteriul legat de cifra de afaceri.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, Transferoviar Călători a obţinut anul trecut un profit net de 1,84 de milioane de lei, în creştere cu 27% faţă de rezultatul net înregistrat în 2011. Profitul a fost obţinut la afaceri de 56,4 milioane de lei, cu 54% mai mari faţă de anul precedent. În acelaşi timp, Transferoviar Călători şi-a mărit numărul de angajaţi cu aproape 100 de persoane, de la 98 – în 2011 la 196 – anul trecut.