Angajaţii spun că în luna noiembrie a anului trecut a fost încheiat noul Contract Colectiv de Muncă şi toată lumea era mulţumită de cum mergea fabrica. Pe 14 ianuarie, vestea închiderii a venit ca un trăsnet pentru cei 388 de salariaţi.
Angajaţii fabricii Nestlé din Timişoara şi-au stabilit ieri pachetul salarial social, pe care îl vor solicita angajatorului elveţian. Decizia acestuia de a închide unitatea din România a fost una surprinzătoare, având în vedere rezultatele foarte bune obţinute aici.
Reprezentanţii Sindicatul Liber Nestlé vor solicita angajatorului elveţian un pachet salarial care include salarii compensatorii în funcţie de vechime, dar şi plăţi compensatorii suplimentare pentru persoanele cu handicap, familiile monoparentale sau care au în întreţinere mai mult de trei copii, precum şi pentru familiile în care ambii soţi lucrează în fabrică. Pe de altă parte, se va solicita plata asigurărilor de sănătate pentru disponibilizaţi cel puţin un an de zile şi plata unor cursuri de calificare pentru aceştia, scrie jurnalul.ro.
”Singura explicaţie oferită de managementul Nestlé pentru închiderea fabricii a fost lipsa personalului”, ne-a declarat Ovidiu Bolovan, preşedintele sindicatului din fabrică. Potrivit unei informării făcute de conducerea companiei, în ultimii ani fluctuaţiile de personal au fost foarte mari. Au venit şi au plecat nu mai puţin de 160 de persoane pe an.
Salariile mici, marea problemă
Explicaţii pentru această situaţie este pusă însă de reprezentantul sindicatului pe seama salariilor foarte mici. „În urmă cu 10-8 ani, salariile erau foarte atractive. Eram o unitate-etalon în Timişoara. În ultimii ani, am ajuns să lucrăm aproape pe salariul minim pe economie”, ne-a de declarat Ovidiu Bolovan. Pachetul salarial compensatoriu va fi prezentat astăzi conducerii fabricii, iar pe 5 februarie la Geneva, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Comitetului European pentru Întreprinderi, la care vor participa şi reprezentanţii Nestlé.
Nestle este unul dintre cele mai mari branduri la nivel global iar în România deţinea o fabrică în care era produs brandul românesc de napolitane „Joe”.
Reprezentanţii Nestle susţin că au iniţiat procesul de închidere a fabricii de la Timişoara şi că negociază în prezent cu sindicatele.
Brandul Joe nu va dispărea de pe piaţă, însă producţia napolitanelor va fi mutată în Ungaria.
Grupul elveţian are în total în Romania circa 900 de salariaţi, din care circa 400 la fabrica din TImişoara. Portofoliul Nestlé Romania cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestlé Professional, dulciuri, îngheţată, produse culinare, produse pentru bebeluşi şi hrană pentru animale. Printre brandurile din portofoliul companiei se numără Joe, Nescafé, Maggi şi Purina.