Compania Google, amendată cu 200.000 de dolari pentru defăimare

Un tribunal australian a condamnat compania Google la plata unei despăgubiri de circa 200.000 de dolari australieni (echivalentul a 163.500 de euro), considerând că a defăimat un cetăţean sârb, pe care l-a legat în mod eronat de lumea criminală.

Reclamantul Milorad Trkulja a sesizat că numele său apărea pe motorul de căutare Google ca fiind în conexiune cu lumea criminală şi în fotografia sa era reprezentat chipul lui Tony Mokbel, un faimos cap al narcotraficanţilor condamnat anul trecut la 30 de ani de închisoare. Aceste fotografii au fost difuzate pe internet după ce sârbul a fost împuşcat în timp ce lua cina împreună cu mama sa într-un restaurant din Melbourne în anul 2004, atac ce încă nu a fost soluţionat de poliţie.

Milorad Trkulja, care a emigrat în Australia în anii ’60, a mai primit la începutul anului o despăgubire de 183.000 de euro după ce a dat în judecată Yahoo tot pentru defăimare.
Sursa: Agerpres