Guvernele din toată lumea fac presiuni asupra Google astfel încât compania să furnizeze datele confidenţiale ale unor utilizatori supuşi cercetării. Numărul cererilor formulate de autorităţi în acest scop creşte uluitor de la un an la altul, iar în cele mai multe dintre cazuri, compania face ceea ce i se cere.
În primele şase luni ale anului, Google a primit 20.938 de astfel de solicitări, în care i se cerea să elibereze datele a 34.614 utilizatori. Numărul acestora a crescut semnificativ, ţinând cont că în raportul transmis de companie în aceeaşi perioadă a anului trecut scria că au fost formulate 15.744 de astfel de cereri, pentru datele a 25.342 de utilizatori.
În prima jumătate a anului, guvernul american a formulat cea mai mare parte a cererilor, acesta fiind urmat de guvernele din India, Brazilia şi Franţa.
Autorităţile Statelor Unite au cerut eliberarea datelor personale pentru 16.281 de utilizatori, în aproape 8.000 de cereri adresate companiei Google. Surprinzător este că în 90% dintre cazuri, Google a acceptat total sau parţial să furnizeze datele confidenţiale ale utilizatorilor supuşi cercetării de către autorităţile americane.
Şi situaţiile în care Google este forţată să îndepărteze anumite materiale din servicile sale se ivesc mai des de la un an la altul. În prima jumătate a lui 2012, guvernele mai multor ţări au făcut 1.791 de astfel de solicitări, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului precedent numărul acestora era de 950.
Autorităţile din Turcia au formulat cele mai multe astfel de solicitări. Acestea au cerut ştergerea a 426 de clipuri de pe Youtube, câteva blog-uri şi un document Google care critica guvernul ţării. Şi americanii au făcut cinci solicitări, însă Google nu le-a aprobat, potrivit analizei din The New York Times.
Primul raport de acest gen a fost realizat de Google în 2010, iar de atunci acestea sunt date publicităţii de câte două ori pe an.