Conform Bugetului de Venituri și Cheltuieli ale companiei care se ocupă cu gestiunea aeroporturilor din București, în 2021, cifra de afaceri este estimată la peste 521 milioane lei, asta după ce compania a suferit pierderi majore având în vedere traficul aerian redus datorat crizei sanitare actuale. Totodată, pe partea de profit, compania prognozează venituri nete de 207 milioane lei.
În legătură cu banii dedicați noilor achiziții ale companiei, Cosmin Cătălin Peștean, Directorul General al CNAB a declarat pentru Capital că: ”Cheluielile de investiții previzionate sunt în suma de 206 milioane lei pentru anul 2021. Estimarea cheltuielilor de investiții pentru anul 2022 a fost de 313 milioane lei, estimare ce va fi realizată în funcție de situația financiară a CNAB la întocmirea de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2022.
Aceste investiții din acest an constau în mare parte în lucrări deja realizate sau în curs de realizare. Fie că e vorba de modernizarea și resistematizarea zonei de siguranță aferente, reabilitarea și refuncționalizarea unor corpuri din componența aeroporturilor dar și din zonele din apropierea lor sau integrarea de grupuri electrogene pentru piste și servicii interne la uzina electrică a Aeroportului Internațional Henri Conadă este direcția pe care investițiile alocate pentru CNAB au luat-o. Tot din aceste fonduri s-a construit și remiza de pompieri și rezerva de apă pentru prevenția și stingerea incendiilor de la Aeroportul Băneasa.
Criza sanitară și-a lăsat amprenta asupra acestui domeniu pornind cu începutul anului trecut, după spusele lui Cosmin Cătălin Peștean ”Principala Provocare cu care CNAB s-a confruntat în acest an a fost menținerea unui echilibru financiar, acoperirea deficitului de numerar și a pierderilor provocate de pandemia de COVID-19. Greu încercată de proba de foc a pandemiei, Compania Națională Aeroporturi București își păstrează gustul pentru performanță, are exercițiul tenacității și dispune de resursele necesare pentru a reintra pe traiectoria de succes care a consacrat-o”
În 2021 printre cele mai mari realizări ale companiei se enumeră: eficientizarea cheltuielilor operaționale și asigurarea surselor de finanțare pentru buna desfășurare a activităților operaționale sau investiționale.
CNAB a luat naștere sub tutela Ministerului Transporturilor în 2009 prin fuzionarea celor două companii, si anume Compania Națională ”Aeroportul Internațional Henri Coandă – București și Societatea Națională ”Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu”. Această companie a căror acțiuni, în proporție de 80%, sunt deținute de Ministerul Transporturilor, asigură condițiile de bună funcționare și administrarea a celor două aeroporturi. CNAB gestionează aproape 75% din traficul aerian care ține de transportul pasagerilor și transportul de mărfuri la nivelul țării.