Compania Naţională Poşta Română (CNPR) nu va demara proceduri de disponibilizare, restructurare sau reducere a veniturilor angajaţilor, respectând astfel prevederile acordului încheiat cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) în septembrie 2012.
Potrivit comunicatului, conducerea executivă a Poştei Române consideră că pichetele de protest organizate în cursul zilei de joi de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România sunt lipsite de temei, la nivelul CNPR cheltuielile salariale având o pondere de 70% din totalul cheltuielilor companiei. Pentru comparaţie, la nivelul administraţiilor poştale europene media se situează la aproximativ 50% din totalul cheltuielilor.
‘Asigurarea derulării normale a activităţii într-o firmă este prioritară, indiferent dacă este o companie de stat sau o companie privată. Din acest punct de vedere, conducerea Poştei Române nu tolerează absenţele nemotivate de la locul de muncă, indiferent de contextul în care acestea se produc’, se mai spune în comunicatul citat.
Aproximativ 100 de lucrători din Compania Naţională Poşta Română (CNPR) au protestat, joi, între orele 10.30-11.30, în faţa sediului instituţiei din Bucureşti. Protestul s-a încheiat fără incidente la ora 11.30, acţiuni similare desfăşurându-se, pe parcursul zilei, în toate judeţele. La manifestările din ţară sunt aşteptaţi, potrivit liderilor de sindicat, peste 4.000 de oameni.
SURSA: Agerpres