Era singura fabrică de acest fel din Europa de Est, iar acum a ajuns pe mâna unui investitor imobiliar canadian care vrea să ridice pe locul ei blocuri de locuinţe.
Cei care merg să îşi facă cumpărăturile în Obor nu au cum să nu remarce pe cealaltă parte a pieţei ruinele uzinei de pompe nucleare Aversa.
Povestea Aversa începe cu un industriaş sas, care deschide în 1882, un atelier de forjă şi o turnătorie. În Al Doilea Război Mondial, devine fabrică de armament. Din atelierele de la Obor ies ţevi şi roţi de tun, piese pentru mitraliere şi corpuri de bombe.“În ’64, s-a făcut reorganizarea şi s-a numit fabrica de pompe: uzina de pompe Aversa”, își amintește Gheorghe Matei, fost director general după ’90.La început, Aversa, făcea pompe care aduceau apa din Dunăre în sistemele de irigaţii din Bărăgan.„În anii ’69, a luat un avânt mare. S-a făcut o staţie pentru aer comprimat, s-a făcut fabrică de oxigen, s-a făcut o secţie mare, frumoasă de sculărie, s-a făcut secţie nouă pentru modelărie, s-a făcut turnătorie nouă”, spune Ion Chiţu, angajat în 1968 și lider sindical mai târziu.„Era o cerere enormă, nu puteam să îi facem faţă. Începuse programul de energetică clasică: Turceni, Rovinari, Anina, Drobeta. Începuse programul de chimie şi petrochimie. Am continuat, după aceea, cu energetica nucleară”, face Gheorghe Matei socoteala primelor mari comenzi de pompe industriale.
În 1999, cu argumentul pregătirii fabricii pentru privatizare, FPS concediază 600 de angajaţi şi restrânge spaţiile de producţie cu 18.000 de metri pătraţi. Dintre aceştia, vinde 10.000. Uzina de pompe rămâne cu 1800 de oameni şi 98.000 de metri pătraţi de teren. Plus o bază sportivă de 6 hectare pentru care nu are, însă, acte de proprietate. Datoriile, cele mai multe către stat, sar de 8 milioane de dolari şi depășesc chiar cifra de afaceri de la acea vreme.
Totuşi, Aversa păstrează multe dintre contractele pentru export, fabrică în continuare pentru centrala nucleară de la Cernavodă şi scoate profit din serviciile de mentenanţă a pompelor livrate în anii ’80.
„Aveam un export extraordinar în Dubai. Şi am participat la alimentarea cu apă a Dubai-ului. Arabii au fost foarte încântaţi, drept dovadă au venit cu un contract fabulos pentru Aversa de 1.000 de pompe. Noi ar fi trebuit să producem cam 100 de pompe pe an. Mai mult de 5-7 bucăţi pe an nu reuşeam să facem” spune Matei.
În anii 2000 au fost mai multe încercări de privatizări eşuate. În 2005, noul guvern repune Aversa în capul listei pentru privatizare. Este, însă, anul în care rapoartele financiare nu mai ascund declinul. Restanţele către stat urcă la 22 de milioane de lei, în 2002, la 86 de milioane de lei, în 2004. 48 de milioane sunt doar penalităţile.
În ianuarie 2012 se decide să se scoată la vânzare, prin negociere directă, cele 517 utilajele, 125 de mărci şi un brevet deţinute de Aversa cu preţul minim de 771.000 de euro. La momentul licitaţiei, SRI are, de asemenea, o intervenţie. Cere un control la Aversa referitor la documentele clasificate ca secret de stat. „Erau secrete de stat, inclusiv secretele de fabricaţie a acestor pompe. Am lucrat şi pentru obiective militare din afară”, arată Gheorghe Matei, conform digi24.ro.
Blocuri de locuinţe
În 11 septembrie 2013, companiile Blue Diamond Estate şi Autoplast Engineering au fost desemnate câştigării licitaţiei de privatizare a Aversa, producător aflat în faliment de mai bine de şapte ani. Preţul plătit: 17,3 mil. euro. Practic, investitorul s-a ales cu aproape 10 hectare de teren într-o zonă semicentrală a Capitalei, pentru un preţ de 173 de euro/mp. Blue Diamond Estate este controlată integral de Michael Topolinski, în timp ce Autoplast este o firmă braşoveană, controlată de Octavian Tuturea, despre care Topolinski spune că produce componente de înaltă precizie pentru Dacia şi Electrolux. La o lună de la achiziţia Aversa, Blue Diamond îşi schimba obiectul principal de activitate din cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare în fabricarea de pompe şi compresoare, imobiliarele devenind activitate secundară. Parteneriatul s-a cristalizat într-o nouă firmă Aversa Manufacturing în care Topolinski participă cu banii, iar Autoplast cu know-how. Cumpărătorii au fost obligaţi să menţină producţia în următorii trei ani. Perioada a expirat în septembrie 2016.
Acum, investitorul canadian cere ajutorul Ministerului Economiei (în subordinea căruia se află AAAS) pentru deblocarea procedurilor de finalizare a contractului şi reclamă corupţia din cadrul AAAS, ca principală piedică în acest proces. Practic, investitorul mai are de achitat 15,7 mil. euro statului român pentru a intra în posesia activelor imobiliare ale fostei fabrici.
Anul trecut, firma lui Michael Topolinski a depus actele la primărie pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pe cele aproape zece hectare ocupate de fabrica Aversa din spatele Bucur Obor. Investitorul îşi propune dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial cu locuinţe colective şi funcţiuni complementare locuirii şi dezvoltarea reţelei de drumuri la nivel local. Mai exact, planul rezervă locuinţelor o arie desfăşurată construită de 204.706 mp, clădirilor de birouri circa 94.000 mp, spaţiilor comerciale circa 33.000 mp, iar parcărilor supraterane circa 26.000 mp. Înălţimea maximă permisă pentru construcţiile de pe acest teren este de 27 de etaje, cu un coeficient de utilizare a terenului de 4,5. Clădirile ocupă în acest moment peste 70% din terenul de la Obor, potrivit informaţiilor Capital.