FCC a adăugat că lucrează la terminarea platformei podului, a liniilor rutiere şi a celei feroviare. La sfârşitul lunii februarie, podul Vidin-Calafat era finalizat în proporţie de 72%, în timp ce infrastructura adiacentă de pe teritoriul Bulgariei era realizată în proporţie de 88%.
Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat, la 3 februarie, că podul va fi finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie 2012, în condiţiile în care Parlamentul bulgar a votat aprobarea măsurilor luate de ministrul de resort, Ivailo Moskovski, în ultimii doi ani cu scopul de a asigura finalizarea podului între Vidin (Bulgaria) şi Calafat (România).
Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ 2 kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei podului, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. 70 de milioane sunt asigurate prin programul ISPA, grant al Fondului de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca germană de dezvoltare KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă 2 milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare – un ajutor de 5 milioane de euro. Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA, cu 34 de milioane de euro, şi de bugetul de stat al României, cu 33 de milioane de euro.
În momentul de faţă, România şi Bulgaria sunt legate de un singur pod pe toată lungimea porţiunii comune a Dunării – 470 km. Acesta se află între Giurgiu şi Ruse şi a fost inaugurat în anul 1954.