Medicamentul, vândut în anii ’50 împotriva greţurilor matinale, a fost retras de pe piaţă în 1961, după ce a fost demonstrată legătura dintre acesta şi anumite malformaţii ale noilor născuţi.
Compania germană Gruenenthal şi-a cerut scuze pentru prima dată după 50 de ani, dar a afirmat că posibilele efecte secundare ale medicamentului "nu puteau fi depistate" înainte de comercializarea lui.
Trustul Talidomida din Marea Britanie a susţinut, însă, că orice scuză trebuie să presupună recunoaşterea unei fapte greşite. Nick Dobrik, consilier al trustului, a afirmat că este nevoie de "scuze fără rezerve, nu scuze condiţionate".
Sursa: Rador