Aproape 50% din vânzătorii persoane juridice implicate într-o tranzacţie consideră că nu şi-au maximizat valoarea ultimei vânzări, se arată în ultimul studiu realizat de KPMG.
Raportul evidenţiază faptul că peste două treimi din companiile cu capital privat au admis că au avut probleme post-vânzare. Printre cele mai frecvente dificultăţi apărute se numără cele legate de garanţie şi de cererile de despăgubiri, dar şi de aspectele neprevăzute de natură contabilă. Interesant de remarcat este faptul că problemele indicate de companii sunt aceleaşi cu cele evidenţiate de un alt sondaj, efectuat în urmă cu trei ani de KPMG. Ceea ce înseamnă că, în ciuda evoluţiei favorabile a contextului internaţional, firmele nu au reuşit să pună suficient accent pe înţelegerea afacerii şi pe pregătirea ei în vederea vânzării. „KPMG recomandă companiilor să ia în considerare folosirea bilanţurilor contabile într-o manieră mai creativă pentru a finanţa activităţile de fuziuni şi achiziţii. Directorii executivi şi cei financiari ar trebui să fie interesaţi în realizarea unei flexibilităţi financiare şi operaţionale şi să exploreze opţiunile inovative de finanţare, urmărite recent de actorii din retail şi imobiliar“, comentează Victor Kevehazi, senior partner KPMG România.
La sondaj au participat peste 400 de persoane cu putere de decizie din companii mari şi mijlocii din Europa, America de Nord şi Asia.