Companiile aeriene din Bulgaria au suferit pierderi în valoare de 1,3 milioane euro din întreruperea zborurilor cauzată de cenuşa vulcanică provenită de la erupţia din Islanda.
„Companiile aeriene bulgare au raportat pierderi de 1,3 mil. euro din cauza suspendării zborurilor din Europa“, a declarat Yovko Yotsev, reprezentant al Asociaţiei Companiilor Aeriene din Bulgaria, citat de Novinite.
Cifrele un includ zborurile suspendate care au fost hotărâte de alte companii aeriene. În momentul de vârf, criza a afectat 1,2 milioane de pasageri pe zi şi 29% din aviaţia globală, potrivit Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA).
Aceasta a fost cea mai gravă criză de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi până azi. Ca urmare a atacurilor teroriste, Statele Unite au închis spaţiul aerian pentru trei zile, forţând Europa să amâne toate cursele transatlantice.
IATA a estimat miercuri că erupţia vulcanului din Islanda a costat companiile aeriene peste 1,7 mld. dolari din lipsa încasărilor până marţi. Între sâmbătă şi luni, costurile au fost şi mai mari, IATA anunţând pierderi de 400 mil. dolari pe zi.
SURSA: Novinite