Companiile britanice se tem că nu vor găsi angajaţi cu înalte calificări, anunţă Confederaţia Industriei Britanice (CBI), un grup de lobby al patronatelor din Marea Britanie, relatează BBC News online. Potrivit CBI, cererea pentru astfel de angajaţi va creşte odată cu revenirea din criza economică, însă companiile se tem că nu vor putea găsi persoane cu înaltă calificare. Studiul CBI a fost efectuat prin intervievarea a 700 de directori ai marilor companii, companii care în
Companiile britanice se tem că nu vor găsi angajaţi cu înalte calificări, anunţă Confederaţia Industriei Britanice (CBI), un grup de lobby al patronatelor din Marea Britanie, relatează BBC News online.
Potrivit CBI, cererea pentru astfel de angajaţi va creşte odată cu revenirea din criza economică, însă companiile se tem că nu vor putea găsi persoane cu înaltă calificare.
Studiul CBI a fost efectuat prin intervievarea a 700 de directori ai marilor companii, companii care în total au 2,4 milioane de angajaţi.
CBI anticipează că cererea pentru angajaţi cu înalte calificări va creşte, iar cea pentru forţă de muncă necalificată va scădea.
În pofida recesiunii economice, jumătate dintre angajatori afirmă că au dificultăţi în recrutarea de persoane calificate în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii.
Directorul grupului de lobby, Richard Lambert, a cerut noului guvern britanic să trateze cu prioritate această problemă. „Pe viitor, persoanele cu calificări în domeniile ştiinţei şi matematicii vor fi căutate în mod special, iar firmele deja găsesc greu persoane cu calificări tehnice. Noul guvern trebuie să încurajeze tinerii să studieze domenii ale ştiinţelor exacte”, precizează Lambert.
SURSA: Mediafax