Companiile care au introdus sistemul integrat la CNAS: complexitatea acestuia poate conduce şi în viitor la probleme tehnice

Reprezentanţii companiilor care au contribuit la introducerea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au subliniat că problemele tehnice au fost tratate în regim de urgenţă maximă, după ce activitatea SIUI a fost suspendată, miercuri, din cauza unui comportament necunoscut al sistemelor de management al bazelor de date.

Ei au evidenţiat, într-o conferinţă de presă desfăşurată duminică la sediul CNAS, că din cauza incidenţei ridicate a factorilor favorizanţi care pot determina în orice moment comportamente imprevizibile, soluţiile folosite în întreaga lume pentru managementul bazelor de date nu oferă garanţii absolute în exploatare. De aceea, elemente imprevizibile în funcţionarea sistemului informatic pot apărea şi în viitor.
”Incidentul din această săptămână, manifestat prin erori la nivelul sistemului de gestiune a bazelor de date, care a condus la blocarea funcţionării sistemului SIUI, a fost tratat în regim de urgenţă maximă de către Hewlett-Packard şi partenerul său, SIVECO Romania, precum şi de centrul de suport şi dezvoltare din SUA al furnizorului sistemului de gestiune a bazelor de date”, a declarat Radu Enache, director general al Hewlett-Packard România.
Sistemul se află acum într-o monitorizare suplimentară
Acesta a precizat că firma pe care o reprezintă, “în calitate de integrator şi contractor principal al sistemului informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România, îşi exprimă regretul pentru incidentul apărut în funcţionarea sistemului SIUI”.
”Vreau să vă asigur de faptul că SIUI are o arhitectură robustă, folosind cele mai moderne platforme tehnologice de la Hewlett-Packard România şi Oracle, aplicaţia fiind dezvoltată împreună cu SIVECO, cea mai mare casă de software din România. SIUI a fost supus la multiple teste şi este în măsură să răspundă cerinţelor de funcţionare ale CNAS. Desigur, complexitatea acestuia poate conduce şi în viitor la alte probleme tehnice, motiv pentru care, în prezent, sistemul se află într-o monitorizare suplimentară”, a spus Radu Enache.
La rândul său, Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle România, a afirmat că atât versiunile anterioare SIUI, cât şi versiunea centralizată au funcţionat şi funcţionează pe baze de date Oracle.
”Până în acest moment, nu avem cunoştiinţă de existenţa unei disfuncţionalităţi în acest spectru. Nu am mai întâlnit în România o problemă care să genereze efecte de o asemenea amploare”, a spus Mîndruţescu.
”Imediat ce compania Oracle a fost notificată cu privire la existenţa unei probleme, am acţionat prin oferirea de suport tehnic, conform pachetului standard prevăzut în contract, asigurând însă, în acelaşi timp, disponibilitatea unei echipe tehnice la faţa locului. Pentru noi a contat, în primul rând, soluţionarea problemei existente la client şi am acţionat ca un furnizor responsabil, pentru a oferi asistenţă în identificarea unei soluţii rapide.
Astfel, pentru a asigura continuitatea remedierii, independent de fusele orare, a fost formată, la nivel internaţional, o grupă de specialişti din organizaţiile globale de suport şi de dezvoltare Oracle. Începând cu data de 11 ianuarie o echipă de suport locală a companiei Oracle România a fost prezentă în permanenţă la sediul CNAS, alături de echipele locale Hewlett-Packard şi SIVECO Romania”, a explicat directorul general Sorin Mîndruţescu.
SIUI este un sistem de o complexitate deosebită
Referindu-se la complexitatea sistemului, Irina Socol, directorul general al companiei SIVECO România, a menţionat că din punct de vedere informatic, SIUI este un sistem de o complexitate deosebită.
”Baza de date şi aplicaţiile sunt definite de 9.744.630 de obiecte, dintre care aproximativ 5.000 sunt obiecte de interfaţă. Aplicaţiile sistemului includ peste 1,5 milioane linii de cod. Raportările de servicii ale furnizorilor sunt evaluate cu peste 800 de reguli de validare. La rândul său, sistemul a fost validat funcţional prin parcurgerea a zeci de mii de cazuri de test. De-a lungul exploatării acestui sistem, aşa cum s-a întâmplat şi în versiunile anterioare, pot apărea incidente”, a spus Irina Socol.
Ea a adăugat că în cursul incidentului apărut săptămâna aceasta, aplicaţiile SIUI nu au fost afectate, nu au fost pierdute date, iar baza de înregistrări şi-a păstrat consistenţa. Potrivit acesteia, 80 de oameni ai companiei pe care o reprezintă lucrează direct, împreună cu beneficiarul, la casele judeţene de sănătate, fiind pregătiţi în permanenţă să facă faţă oricăror incidente din zona hardware, software şi comunicaţii.
”CNAS îşi menţine convingerea că scopul pentru care a fost creat sistemul – acela de a obţine monitorizarea şi eliminarea totală a pierderilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate – este unica soluţie de luare a unor decizii corecte, într-un mod dinamic şi în timp real, în folosul exclusiv al asiguratului. Reafirmăm faptul că, numai în acest fel vom putea introduce proiectele acestui an pentru completarea sferei de instrumente informatice destinate managementului asigurărilor sociale de sănătate: Cardul Naţional al Asigurărilor de Sănătate (CEAS), Prescripţia Electronică şi Fişa Electronică a Pacientului”, a subliniat preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Sursa: Agerpres